Echipa lui Oprişan sparge 200 de mii de euro pe Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii locali şi judeţeni au umflat, pe ultima sută de metri, bugetul pentru petrecerea din stradă de Revelion, ajungând la peste un milion de lei, sumă pe care nu şi-au permis-o marile primării din ţară. Cap de afiş la spectacolul din stradă vor fi trupe care făceau senzaţii, însă în anii ‘70.

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea şi Primăria Focşani, deja renumite pentru petrecerile pe bani publici, nu se dezmint nici în această iarnă.

După ce, anul trecut, Revelionul din stradă a costat 650.000 de lei, spectacolul de sunete şi lumini pregătit pentru noaptea dintre anii 2013-2014 goleşte bugetele celor două instituţii de peste un milion de lei.

Iniţial, bugetul alocat la începutul anului de CJ a fost de 400.000 de lei, dar lucrurile s-au schimbat în şedinţa din această lună a aleşilor judeţului, care au decis suplimentarea sumei cu 158.000 de lei.

Cum iniţiatorul hotărârii, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan (PSD), nu a fost prezent la şedinţă ca să le explice aleşilor cum vor fi cheltuiţi banii, consilierii opoziţiei au votat împotrivă.

„Rectificăm negativ bugetul, dar ne permitem să suplimentăm capitolul „Alte cheltuieli”, cum ar fi banii în plus la Revelion”, a reproşat, în şedinţă, consilierul Emilian Diaconu (PDL)

În replică, Dumitru Diţă, directorul economic al CJ, spune că suma suplimentară pentru petrecerea de Anul Nou nu afectează bugetul:

„La Revelion s-au dat bani din celelalte acţiuni, unde nu s-au cheltuit sumele integral”.

Artiştii o duc bine cu Oprişan (FOTO: Facebook Marian Oprişan)

Bani alocaţi fără explicaţii

La rândul lor, edilii Primăriei Focşani au introdus tot pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliui Local un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”. Instituţia, aflată în subordinea Primăriei, a primit 500.000 de lei.

Banii au fost luaţi din bugetele Direcţiei de Servicii Publice şi ai Primăriei Focşani, adică de la dezvoltare şi investiţii, fără ca aleşii să primească informaţii despre cum vor fi folosiţi.

Surse din cadrul instituţiei au declarat pentru „Adevărul” că Teatrul e folosit drept paravan pentru contractarea de servicii pentru Revelion, adică jocuri de lasere, plata tehnicienilor, cazarea şi masa artiştilor. Modelul a fost folosit şi anul trecut, dar cu o altă instituţie culturală subordonată Primăriei Focşani.

Oficialii municipalităţii Focşani au refuzat, ieri, să ofere reporteilor „Adevărul” o explicaţie pentru banii daţi Teatrului.

Primarul Decebal Bacinschi (PSD) este plecat din localitate, nerăspunzând la telefon, iar viceprimarul Gabriel Necula, care a introdus hotărârea în cauză pe ordinea de zi, ne-a precizat că vom avea un răspuns, însă anul viitor:

„Cereţi în scris ce vă interesează şi o să vă răspund în termenul legal”, ne-a răspuns Gabriel Necula, în ciuda insistenţelor noastre de a ne detalia soarta celor 500.000 de lei.

Cine-i distrează pe vrânceni

Consiliul Judeţean Vrancea a făcut public programul de Revelion din Piaţa Unirii din Focşani, spectacolul fiind organizat de o firmă de impresariat angajată special pentru acest lucru.

Din acest motiv, nu se cunosc onorariile pe care le vor încasa artiştii care vor urca pe scenă. Din programul dat publicităţii, unde numele lui Marian Oprişan este pus primul pe invitaţia pe care o face vrâncenilor la „Revelionul Internaţional”, reiese că spectacolul din Piaţa Unirii este programat să înceapă la ora 18.00 şi se va încheia după miezul nopţii, în jur de ora 1.00. Revelionul este deschis de Ansamblul „Ţara Vrancei”, iar la ora 18.30 interpreta de muzică populară Geta Postolache va cânta câteva melodii pentru publicul din Piaţa Unirii. Spectacolul va continua cu artiştii Corina Chiriac, Zdob&Zdub, DJ SASH, dar şi cu trupa BZN, în vogă în anii ’70. Prezentatorul spectacolului va fi Octavian Ursulescu.

Cât costă Revelioanele din ţară

La Cluj Napoca, petrecerea din stradă a costat Primăria 12.000 de euro, jumătate din bani fiind din sponsorizări. În bani sunt incluse şi cele 700 de sticle de şampanie care vor fi desfăcute la miezul nopţii.

La Timişoara, din cauza bugetului redus, edilii au anunţat un Revelion la care participă doar artişti locali, iar la Iaşi costurile pentru Revelionul din stradă sunt cifrate la 56.000 de euro.

La Vaslui, autorităţile nu au alocat nici un leu pentru Revelionul din centrul oraşului, pentru care vor presta doar artişti locali, iar la Neamţ Revelionul va costa în jur de 10.000 de euro. De asemenea, la Suceava, Revelionul din stradă va costa 120.000 de lei, din care aproape jumătate sunt din sponsorizări. La Bacău, autorităţile au alocat 200.000 de lei pentru Revelion, un sfert din sumă fiind folosiţi şi pentru petrecerea pensionarilor, la un local din oraş.

Mai puteţi citi:

Revelionul 2013-2014 în stradă. Unde petrec românii noaptea dintre ani

VIDEO Unde poate fi văzut cel mai mare foc de artificii, care va intra în Cartea Recordurilor

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €