După modelul altor oraşe din România, Primăria Focşani vrea un logo pentru a fi folosit în promovarea localităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest scop va fi organizat un concurs public pentru realizarea unui Logo al municipiului, cu scopul de a fi folosit în toate formele de comunicare vizuală.

Reprezentanţii Primăriei spun că cel mai important element vizual este logo-ul, acesta urmând să fie prezent în toate materialele ce alcătuiesc identitatea vizuală.

Prin urmare, administraţia locală vrea să stimuleze creativitatea şi propune organizarea unui concurs adresat cetăţenilor peste 18 ani, astfel încât în final lucrarea câştigătoare să aibă un concept original şi să ia în considerare elemente de tradiţie istorică şi culturală a oraşului.

“Organizatoric, concursul se poate desfăşura în perioada 1 octombrie-30 noiembrie 2017, câştigătorul urmând a fi anunţat la începutul lunii decembrie. Premiul acordat autorului lucrării câştigătoare este propus a fi de 10.000 lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp şi spaţiu, pe orice suport material şi în toate modurile, în favoarea municipiului Focşani, pentru folosirea lucrării declarate câştigătoare”, se arată în expunerea de motive.

Punctajul lucrărilor va fi făcut în proporţie de 75% de un juriu desemnat de primar şi 25% de votul publicului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani