Dumitru Dilă aşteaptă să fie repus şef la Protecţia Consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dilă

Acesta a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul împotriva Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după ce a fost înlăturat din scaunul de inspector şef. Între timp, OPC-ul şi-a schimbat denumirea iar instituţia este condusă de Mirela Bîznă.

Fostul inspector şef al OPC Vrancea, Dumitru Dilă, spune că în câteva zile va reveni în fruntea instituţie de unde a fost înlăturat în urmă cu doi ani, după ce a câştigat procesul împotriva Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

„Instanţa a îndreptat greşeala care s-a făcut şi aştept de la zi la zi să se rezolve această problemă. Va trebui să-mi recapăt nu numai funcţia, ci şi banii din urmă reprezentând indemnizaţia de conducere şi stimulentele. Nu ştiu ce sume s-au strâns", ne-a declarat Dumitru Dilă, actualmente comisar în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Vrancea funcţionează şi în weekend

Instituţia unde vrea Dilă să revină ca şef este condusă în prezent de Mirela Bîznă, care spune că cel care-i este acum subaltern a câştigat în instanţă o funcţie care nu mai există, după ce instituţia a fost reorganizată.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”