Două percheziţii în Focşani pentru fapte de prostituţie şi proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase persoane au fost audiate la poliţie, fără a se lua însă măsuri privative de libertate asupra lor.

Poliţiştii focşăneni au organizat ieri o acţiune de combatere a fenomenelor de prostituţie şi proxenetism.

Cu această ocazie, au fost efectuate în municipiul Focşani două perchiziţii domiciliare, şase persoane fiind duse la poliţie în vederea audierii, fiind verificate mai multe zone unde s-ar putea comite fapte ilicite.

„Până în momentul de faţă nu au fost luate măsuri privative de libertate faţă de vreo persoană", se arată într-un comunicat de presă al poliţiei vrâncene.

Tot legat de acest aspect, în ziua de joi poliţiştii din Mărăşeşti au depistat în zona staţiei peco din localitate doi tineri de 20 şi 21 de ani, băiat şi fată, care se ocupau cu proxenetismul şi prostituţia.

Mai exact, tânărul o îndruma pe partenera sa să întreţină relaţii sexuale cu diverşi pentru sume de bani.

Cercetările sunt continuate cu cei doi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunilor de prostituţie si proxenetism.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort