Doi morţi, tinuţi de preot în magazia de lemne pentru că erau săraci. „N-a vrut să-i mute în capelă decât după două zile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sicriul unuia dintre decedaţi în magazia bisericii din comuna vrânceană Urecheşti

O situaţie cu adevărat revoltătoare s-a întâmplat în comuna vrânceană Urecheşti. Preotul din comună este acuzat de localnici că a ţinut trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, timp de două nopţi, în magazia de lemne a bisericii, pe considerentul că ar fi prea săraci.

Este vorba despre doi bărbaţi beneficiari ai legii ajutorului social. Unul a murit duminică, 15 decembrie, din cauza unui hematom pe creier. Rudele l-au dus la biserică, dar preotul a decis să-l mute în magazia de lemne, alături de altă persoană care murise tot atunci. Cazul a fost sesizat de sora unuia dintre decedaţi.

„Fratele meu a murit duminică, au venit cei de la Criminalistică, au constatat decesul şi a fost dus la biserică. Când m-am dus să-l văd, am rămas şocată, pentru că era depus în magazia de lemne, alături de altă persoană decedată. I-am spus preotului că ştiu că are capelă mortuară, dar acesta n-a vrut să-l mute decât după două zile, nu e prima oară când face aşa ceva”, a declarat Mihaela Icovoiu, sora decedatului, pentru realitateadevrancea.net.

Primarul comunei s-a arătat revoltat de situaţie şi a decis să se implice. “Era un om, nu contează că era sărac sau bogat, trebuie să aibă parte de acelaşi tratament din partea bisericii. Noi, ca instituţie, dar şi eu, ca persoană fizică, ne-am ocupat de plata celor necesare pentru înmormântarea celor doi decedaţi”, a declarat Nistor Bratosin, primarul comunei.

Preotul Gicu Petrea, arătat cu degetul de localnici pentru această situaţie, nu a răspuns la telefon.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum