Doi inspectori şcolari generali pe un fotoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iordache Bostan (stânga) şi Stan Rogoz (dreapta), doi „generali“ cu drepturi depline

Iordache Bostan a revenit în funcţie repus de instanţă, iar Stan Rogoz ocupă postul cu delegaţie.

Iordache Bostan s-a întors victorios din instanţă de fiecare dată când a fost demis de de ministrul Educaţiei în ultimii doi ani. Printr-o decizie a Curţii de Apel Galaţi de săptămâna trecută, Bostan a obţinut din nou, pentru a patra oară, suspendarea executării ordinului de demitere. Iordache Bostan s-a grăbit să pună în executare hotărârea judecătorilor. Astfel, cel mai schimbat „general“ al învăţământului vrâncean şi-a reluat în forţă activitatea în biroul nr. 1 al Inspectoratului Şcolar, prin trasarea de sarcini către subordonaţi şi semnarea de documente.

Rogoz acceptă orice decizie a ministerului
Acesta a declarat că Ministerul Educaţiei nu a reacţionat deocamdată în urma deciziei instanţei, dar că speră ca de data aceasta să nu mai fie deranjat de oamenii ministrului Daniel Funeriu. „Eu lucrez domnule, îmi văd de treabă, pentru că aşa mi se pare normal. Sper ca cei de la Minister să trimită o hârtie oficială privind repunerea mea în drepturi, deşi nu îmi trebuie, pentru că hotărârea instanţei este suverană. Dacă mă vor mai deranja cu o demitere, voi proceda la fel, acţionându-i în judecată“, spune sigur pe el Iordache Bostan, adăugând că are de primit bani pentru perioada în care a fost privat de funcţie. El precizează însă că altele au fost ambiţiile sale.

„Eu nu am cerut în instanţă daune materiale sau morale. De când am tot fost demis s-au adunat vreo 15 luni de plată a salariilor. Nu cunosc suma şi nici nu am cerut să mi se plătească, ci le las să se adune. Nu pentru bani m-am luptat, ci pentru dreptate“, a subliniat Iordache Bostan.

Bostan, în vizorul DNA
Celălalt inspector şcolar general, Stan Rogoz, numit cu delegaţie de către Ministerul Educaţiei, îşi exercită mai departe atribuţiile până când Ministerul va da o nouă hotărâre. „Probabil că în cursul acestei săptămâni Ministerul ne va comunica o decizie în acest caz. Eu îmi văd de activitate şi voi respecta orice decizie va fi luată“, a spus Stan Rogoz. Dacă Ministerul Educaţiei îl va retrograda pe Stan Rogoz în funcţia de inspector adjunct, actualul titular al funcţiei, Maria Lupu, se va întoarce la catedră.

Iordache Bostan are pe rol şi un dosar instrumentat de DNA, pentru fraudarea Bacalaureatului din 2008. A fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi folosirea autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%