DNA, acuzaţii grave pentru fostul primar al Focşaniului judecat că a ţepuit bugetului local. Actuala administraţie refuză să se constituie parte civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Bacinschi a fost trimis în judecată

Decebal Gabriel Bacinschi, fostul primar din Focşani, şi o fostă subalternă vor fi judecaţi la Tribunalul Vrancea pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată, la sfârşitul lui iulie, pe fostului primar al municipiului Focşani, Decebal Gabriel Bacinschi, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,  într-un dosar în care este învinuit că ar fi prejudiciat bugetul oraşului pe care l-a condus timp de 16 ani cu suma de 394.854 de lei.

Împreună cu fostul edil va ajunge în boxa acuzaţilor şi Maria Cristina Costin, şefa Serviciului de Investiţii, tot pentru aceeaşi faptă.

Primarul Bacinschi este acuzat  de fapte de corupţie în legătură cu atribuirea unui contract pentru iluminatul ornamental de sărbătorile de iarnă, în perioada decembrie 2013-ianuarie 2014, când a atribuit direct şi apoi a plătit, contrar dispoziţiilor legale, pentru un contract privind iluminatul ornamental în Piaţa Unirii.

Procurorii DNA spun că acest contract s-a făcut la un preţ supraevaluat. Primăria Focşani a plătit 496.880 de lei, producându-se astfel un prejudiciu municipiului de 394.854 de lei şi un folos necuvenit firmei SC Total Strada în sumă de 267.482 de lei.

"Procurarea şi montarea efectivă a instalaţiilor de iluminat ornamental în Piaţa Unirii s-a realizat înaintea obţinerii aprobărilor legale privind investiţia, a întocmirii documentaţiei ce a stat la baza achiziţiei şi înaintea semnării contractului cu operatorul economic. Montarea efectivă a instalaţiilor de iluminat ornamental s-a realizat în două etape, respectiv în perioada 3-6 decembrie 2013 şi în perioada 15-18 decembrie. Iniţierea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici a fost demarată începând cu 13.12.2013, de inculpatul Bacinschi Decebal Gabriel, cu ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina. În data de 16.12.2013 a avut loc de îndată sedinţa Consiliului Local al municipiului Focşani şi beneficiind de suportul atât al aparatului de specialitate cât şi al consilierilor locali ai formaţiunii politice din care făcea parte, proiectul de hotărâre iniţiat de inculpatul Bacinschi Decebal Gabriel a fost aprobat cu suma de 500.500 de lei, obţinându-se astfel finanţarea solicitată pentru plata instalaţiei de iluminat ornamental", se arată în rechizitoriu.

Procurorii DNA arată că procedura de achiziţie s-a derulat în perioada 17-19 decembrie, confirmând ceea ce Adevărul a scris de la acea vreme, că „perdeaua” de luminiţe era montată cu două săptămâni în urmă în centrul civic al oraşului, astfel că la momentul votului consilierii erau deja puşi în faţa faptului împlinit.

De menţionat că Primăria Foşani, sub mandatul actualului edil Cristi Misăilă, refuză să se constituie parte civilă în acest dosar. Astfel, printr-o adresă din 23 aprilie 2018, Primăria comunică DNA următorul răspuns.

"Având în vedere adresa formulată în dosarul penal nr.332/P/2016, înregistrată la Primăria Focşani, precum şi dispoziţiile art. 20 Cod de procedură penală, vă comunicăm faptul că la acest moment nu ne constituim parte civilă în cauza menţionată", se arată în răspunsul Primăriei Focşani.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparţin atât lui Decebal Bacinschi, cât şi Cristinei Costin (foto), în ambele cazuri până la concurenţa sumei de 394.854 de lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026