Directorul Spitalului de Urgenţă din Focşani, infectat cu coronavirus. Marian Oprişan face plângere penală liberalilor pentru că au încălcat secretul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată, nici managerul Spitalului de Urgenţă, nici Direcţia de sănătate Publică nu au oferit niciun fel de informaţii.

Liderii PNL Vrancea au dezvăluit joi, într-un comunicat de presă, că directorul Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, juristul Constantin Mîndrilă, este infectat cu Covid 19.

Ei îl acuză pe manager că a gestionat ineficient atât protecţia sa, cât şi pe cea a cadrelor medicale care lucrează pe secţii, motiv pentru care există 9 cadre medicale de la Spitalul Judeţean Focşani confirmate cu noul coronavirus.

Din această cauză, liberalii cer conducere medicală la cel mai mare sital din judeţ.

"Partidul Naţional Liberal Filiala Vrancea solicită ca Spitalul Judeţean ”Sf. Pantelimon” din Focşani să treacă sub conducere militară, la fel ca Spitalul Judeţean de la Suceava, având în vedere modul dezastruos în care managerul unităţii spitaliceşti de la Focşani, Constantin Mîndrilă, s-a ocupat de toate problemele legate de COVID-19. Fostul condamnat penal a fost susţinut şi acoperit de baronul Oprişan în tot acest timp, pentru ca gunoiul de sub preş, la nivel de spital, să nu ajungă la urechile opiniei publice. Însă incompetenţa şi dezastrul echipei Mîndrilă & Oprişan nu puteau fi ascunse la infinit", potrivit unui comuniat de presă al PNL Vrancea.

În apărarea managerului spitalului din Focşani, singurul din ţară aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, a sărit Marian Oprişan, liderul Consiliului Judeţean Vrancea, care i-a acuzat pe liberali că au încălcat legislaţia privind secretul medical. El i-a ameninţat pe liberali cu plângeri penale.

"Un senator PNL a comis o infracţiune când a dat publicităţii faptul că directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Pantelimon” din Focşani a fost diagnosticat pozitiv COVID-19. O infracţiune pentru care sper că va răspunde penal, aşa cum ar fi normal într-un stat de drept. Dar, pentru că nu era suficientă o infracţiune au continuat cu ticăloşenia, cerându-i demisia celui care s-a infestat mergând la muncă pentru a lupta cu epidemia de coronavirus. Când senatorul şi acolitul său Grindă stăteau în casă şi cereau din spatele ecranelor de laptop fel de fel de măsuri elucubrante, directorul spitalului căuta bani şi soluţii pentru a asigura stocurile de echipamente de protecţie necesare cadrelor medicale şi cât mai multe ventilatoare pentru Secţia ATI.  Eu vă voi face plângeri penale", a arătat Marian Oprişan. 

Managerul Spitalului de Urgenţă nu a fost de găsit pentru a confirma situaţia în care se află, iat Direcţia de Sănătate Publică a recunoscut doar că sunt nouă cadre medicale care au contactat virusul Ciovid 19.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi