Directorul Liceului Teoretic din Odobeşti îşi lansează volumul de poezii „Testament”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neculai Florea lansează volumul Testament

Lansarea va avea loc joi, 18 iunie,  la ora 17, la sala de lectură „Dumitru Pricop” a Bibliotecii Publice din Odobeşti.

Casa de Cultură ”C. C. Giurescu” din Odobeşti organizează joi, 18 iunie lansarea în premieră a volumului de versuri ”Testament” (Ed. Terra, Focşani, 2015), semnat de prof. Neculai Florea, directorul Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti.

Născut pe 15 octombrie 1949, profesorul Neculai Florea slujeşte de 45 de ani şcoala românească.

Fost membru în Comisia Naţională de Biologie, inspector şcolar şi participant la elaborarea programelor şcolare, Neculai Florea se numără printre iniţiatorii reînfiinţării Liceului Teoretic din Odobeşti în 1990, el însuşi absolvent al acestei prestigioase instituţii vrâncene, pe care a o conduce de două decenii.

Acest volum de poeme - melanj de versuri de dragoste, reflexii filosofice, poeme de revoltă şi atitudine socială – este, dintr-un anumit punct de vedere, testamentul intelectual al unui profesor, martor al unei jumătăţi de secol de învăţământ românesc.

Lansarea va avea loc la ora 17 Sala de lectură „Dumitru Pricop” a Bibliotecii Publice din Odobeşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”