DEFINITIVAT 2014 VRANCEA. Promovabilitatea la nivelul judeţului este de 63,07%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
82 de candidaţi au luat note peste 8

După reevaluarea celor 30 de lucrări pentru care s-au depus contestaţii, 19 dintre acestea au fost admise, iar 11 au fost respinse.

În perioada 21 – 23 iulie 2014, au fost soluţionate contestaţiile depuse în urma susţinerii probei scrise de către candidaţii la examenul naţional de definitivare în învăţământ.

După reevaluarea celor 30 de lucrări pentru care s-au depus contestaţii, 19 dintre acestea au fost admise, iar 11 au fost respinse.

Dintre cele 19 contestaţii admise, nouă lucrări au obţinut o notă mai mare şi alte zece o notă mai mică decât cea iniţială.

Din statisticile finale rezultă că în judeţul Vrancea 82 de candidaţi au obţinut note peste 8, dobândind astfel dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Promovabilitatea la nivelul judeţului Vrancea este 63,07%.

Mai puteţi citi:

DEFINITIVAT 2014 VRANCEA. 167 de cadre didactice înscrise la examenul de luni

Candidaţii înscrişi la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, care va avea loc luni dimineaţă în centre din toată ţara,vor trebui să ia minim media 8.

DEFINITIVAT 2013. Mai puţin de  jumătate din profesorii din Vrancea au promovat examenul naţional. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele

39 de profesori din cei 82 de candidaţi prezenţi la examen au reuşit să obţină media minimă 8 care le dă dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple