De unde vine expresia „Cântecul sirenelor“. Metoda ispitirii navigatorilor din vremuri străvechi

Personaje mitologice de o frumuseţe aparte, sirenele i-au fascinat pe oameni din cele mai vechi timpuri, pe seama lor circulând diverse legende.

Personaje din mitologie, sirenele apar reprezentate sub forma unor făpturi fantastice, jumătate femei, jumătate peşte. Iniţial, aveau picioare şi aripi de pasăre, dar în iconografie s-a adăugat acea coadă de peşte specifică unei sirene.

Legenda spune că ele îşi aveau originea în insula Capri, iar vocile lor melodioase atrăgeau în capcană navigatorii, la intrarea în strântoarea Siciliei. Aceştia, lovindu-se de stânci, cădeau pradă sirenelor.

„Auzite de toţi dar nevăzute de nimeni", cum spun italienii în ironie, aceste fabuloase cântăreţe ale mării au fost popularizate îndeosebi de legenda Argonauţilor şi de Odiseea, care povesteşte că Ulise a cerut să fie legat de corabie, când a trecut prin apropierea ispitei fatale.

“Acesta le-a poruncit marinarilor săi să îl lege de catarg şi ei să-şi astupe urechile cu ceară să nu audă cântecul care îi duce la moarte. I-a avertizat să nu-l dezlege, chiar dacă le va porunci. Fermecat de cântecul sirenelor, Ulise le făcea semne tovarăşilor de călătorie să-l dezlege, dar aceştia îl legau şi mai strâns de catarg. Corabia lui Ulise se îndepărtă de insula sirenelor, iar eşecul făpturilor malefice duse la pieirea lor. Ele au fost prefăcute în stâncă", potrivit autoarei Gabrielei Moraru.

Sirenele reprezintă laolaltă atracţia şi pericolul mării, iar expresiile cântec de sirenă sau glas de sirenă semnifică un mijloc de seducţie pe cât de puternic pe atât de primejdios.

Expresia este folosită şi de poetul naţional Mihai eminescu, în celebra sa poezie Glossă.

"Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă."