De ce a vrut ambasadorul lui Hitler să se stabilească în România după încheierea războiului. Cu toate astea, Killinger s-a sinucis: „Am împuşcat cerbul vieţii mele“

Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, o personalitate controversată a acelor vremuri, a fost un pasionat vânător şi şi-a dorit ca după încheierea războiului să se stabilească la Soveja, localitatea cu cel mai ozonat aer din Europa. El s-a sinucis însă la puţin timp după ce România a întors armele împotriva Germaniei naziste.

Localitatea Soveja, din Munţii Vrancei, a fost vizitată în anul 1941 de baronul Manfred von Killinger, trimis de Hitler ca ambasador la Bucureşti după înfrângerea rebeliunii legionare de la 21- 23 ianuarie 1941.

Ambasadorul Germaniei, cunoscut ca un vânător pasionat, a fost însoţit de mareşalul Ion Antonescu, iar pe muntele Zboina el a împuşcat unul dintre cei mai frumoşi cerbi.

Coarnele sale s-au dovedit a fi, după clasificaţia internaţională, pe locul al II-lea în lume ca frumuseţe. Pentru prinderea trofeului, Manfred von Killinger a fost călăuzit de un pădurar din Soveja, cu care a rămas prieten.

“A apărut în toate revistele din Europa Centrală şi din ţările neutre fotografia cerbului, a călăuzei, a lui Killinger, o descriere a regiunii Zboina şi a modului cum a fost vânat acest trofeu aproape unic în lume. De aici s-a născut o corespondenţă săptămânală între Killinger şi ţăranul de la Zboina. Killinger se hotărâse ca imediat după război să se stabilească definitiv la Zboina. Cerbul a făcut legătura sufletească dintre Killinger şi România. Pentru ca să poată face corespondenţa cu ciobanul de la Zboina el lua lecţii de limba română”, susţine profesorul de istorie Mihai Adafinei într-o lucrare apărută în volumul "Cronica Vrancei".

„Am împuşcat cerbul vieţii mele“

De altfel, în Revista Carpaţii, revistă de vânătoare, pescuit şi chinologie, ambasadorul se laudă în numărul apărut în noiembrie 1941 cum a împuşcat cerbul vieţii sale.

“Puternicul îşi întoarce capul. Ridic piedica, trăgaciul fin e fixat. Spata e liberă. Prind spata precis în acul lunetei. Trag. Glonţul zace exact acolo unde trebuie. Perforează inima şi se sfărâmă în plămâni. Cerbul se pleacă pe o coastă; rămâne nemişcat, în foc. In toate mădularele trupului simt bătăile inimei. Aprind o ţigară. Apoi cercetez prin binoclu. Uriaşul căzut zace liniştit şi nemişcat. La împuşcătura mea, vine inginerul silvic care administrează acest ocol, vânătorii, paznicii. Mergem la cerb. Rămânem lângă el tăcuţi, cucernici. Nu e cu putinţă să descrii ceea ce simţi în asemenea clipe. Numai un vânător poate sa o înţeleagă. Mândrie vânătorească, împerechiată cu jale pentru căzutul Rege al codrilor. Am împuşcat cerbul vieţii mele. In acest muget puşca mea nu va mai grăi. Arma în repaos! Nu ştiu dacă voi intra odată în analele istoriei în urma unei deosebite vrednicii. Însă cerbul meu va intra; şi deodată cu el şi eu. Un lung şir de ani, generaţii de vânători vor vorbi despre „cerbul Killinger", împuşcat în Zboina, la 26 Septembrie…”.

Cadou pentru prietenul pădurar vrâncean

În onoarea acestui eveniment, el i-a oferit drept dar pădurarului de la Soveja un pumnal foarte valoros. Piesa a fost vândută anul trecut la licitaţie de Galeriile Artmark, cu următoarea specifiţie:

“Daga era oferită de Manfred von Killinger, reprezentantul Germaniei naziste la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pădurarului şef al ocolului silvic Zboina din judeţul Vrancea, probabil drept recompensă pentru serviciile aduse. Piesa are lama fabricată din oţel Solingen, frumos gravată pe ambele feţe cu scene de vânătoare. Mânerul are prăsele din corn de cerb, decorate cu trei ghinde din alamă, iar garda are capetele în forma unei copite de animal sălbatic. Teaca este din lemn îmbrăcat în piele, cu extremităţile ranforsate cu plăci din alamă patinată. Pe exteriorul celei superioare, în partea dinspre centură, se află inscripţionată o dedicaţie comandată de cel care oferă darul”.

Ambasadorul a mai revenit la Soveja şi în 1942, dar şi în 1943, dar fără rezultate vânătoreşti deosebite.

S-a sinucis la două zile după întoarcerea armelor împotriva Germaniei

Era foarte binevoitor cu românii şi istoricii spun că a avut deplină încredere în mareşalul Antonescu. Momentul 23 august 1944 a fost unul însă care i-a dat total planurile peste cap. Conştient că Hitler nu-i va ierta faptul că România a întors armele împotriva Germanii naziste, Manfred von Killinger şi-a pus capăt zilelor pe 25 august 1944.

Ştirea a fost redată astfel de ziarul Libertatea: „Manfred von Killinger, ministrul hitlerist în România, care în ziua răsturnării guvernului trădător al Antonescilor se afla sub pază la Legaţia germană din Calea Victoriei, s-a sinucis azi dimineaţă. Împreună cu el s-a sinucis şi secretara lui, Ingride. Cadavrele au fost găsite azi dimineaţă la fosta legaţie nazistă, unde au sosit autorităţile româneşti în frunte cu d. prefect al Poliţiei Capitalei, d. Colonel Ionel Cristea. Întreaga legaţie e înconjurată de forţe româneşti şi se procedează la percheziţionarea localului”.

Manfred von Killinger a activat şi ca scriitor, însă scrierile lui au fost considerate de critici ca fiind de calitate slabă.