Cum reflectau cronicarii de odinioară marile evenimente astronomice. „Eclipsa, o jumătate de lună cu două coarne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi cronicari moldoveni care au trăit în secolele trecute au consemnat în lucrările lor informaţii preţioase despre fenomene astronomice.

Dacă în prezent există instrumente extrem de performante pentru observarea fenomenelor de pe cer, în trecut, din relatările lăsate de cronicarii ţării, aflăm că mulţi oameni şi-au pierdut vederea din pricina curiozităţii de a sta cu ochii pe cer.

Cronicarii moldoveni au fost primii care au lăsat mărturii scrise despre fenomene astronomice în ţara noastră, unii dintre ei observându-le cu groază în toată splendoarea lor.

Prima consemnare a unei eclipse de soare observate din România o avem de la cronicarul Miron Costin, care în "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace", cuprinzând fapte petrecute între anii 1594-1675,  arăta ce s-a întâmplat într-o zi de vară.

"S-au întunecat soarele într-acel anu, la luna lui iunie, cu mare groaze, cât perise soarele cu puţin nu toată lumina, tocmai amiazăzi şi mulţi oameni, neştiindu a se feri de o întunecare ca aceia şi privind la soare multu, au pierdut vederea în toată viaţa lor", scria cronicarul Miron Costin (1633-1691).

Continuatorul său, Ion Neculce, descrie în "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la Ioan-vodă Mavrocordat" o altă eclipsă din anul 1699.

"Atunce s-au făcut mare eclipsis, întunecare de soare, cât nu se vide om cu om. Întunecasa lumea în anul 7208 septemvrie, în doaospradzeci dzile (12 septembrie 1699), întru o dzi de marţi", consemnează Ion Neculce.

Cantemir, surprins de eclipsă pe mare

Şi cărturarul Dimitrie Cantemir a trăit pe viu, în primii ani după 1700, o astfel de experienţă observată de pe mare.

"Eu, odată pre malul mării, în borta unii stânci lacuind, într-o dzi eclipsis în soare s-au facut, atât cât ochii a toată jiganiia închizându-sa şi fietecarea la culcuşul său ca de sara aşedzând-sa, singur eu, cu luminoşi ochi, toate malurile în sus şi în gios cutreieram. Eu, aşe nopţii nedejduindu-mă şi de nepriietin nicicum în grija purtând, spre latul mării câteva mile de la uscat m-am depărtat. Unde soarele din umbra lunii scăpând şi totdeauna radzele şi pre faţa pământului lovind, noaptea mea scurtatră şi dzua altora lungira. Unde neprietinii miei cei vecinici, rândunelele, vadzându-mă, din toate părtile a mă bate şi în toate locurile a mă trage începură", scria Dimitrie Cantemir despre eclipsa de soare.

Alte relatări provin din secolul XIX şi au fost consemnate în o serie de cărţi bisericeşti din ţară.

"1804 ghenarie 29 de zile, la 8 ceasuri din zi, sâmbată spre duminică, ni s-au arata un semn de către marele şi preaputernicul ceresc împărat, adică soarele au lipsit de rămăsese tava lui numai cit o seceră. Şi au ţinut ca la două ceasuri si aşa şi-au venit iarăşi într-a lui fire, ca şi mai nainte, în zilele preaînaltatului domn Io Constantin Alexandru Ipsilante voevod, păstorind turma cea aleasă preasfinţitul mitropolit al Ungrovlahieie chiriu chir Dositei, ce au fost episcop si la Buzău”, scrie preotul Ion Răutescu în lucrarea „Mănăstirea Aninoasa”.
 

"La anul 1816 noemvrie 7, la 7 ceasuri din zi s-au întâmplat întunecarea soarelui, în casa aflându-mă la dumnealui cuconul Ioniţă Sturza biv vel postelnic. Nu videam nici sa mâncam, ce au poruncit de au adus lumânări şi am şăzut la masa cu lumânări. Şi au început a întuneca di la 6 ceasuri; însă la al 7 ceas, ca 10 minute au fost întuneric, încât abia se vedea om cu om în casă; cari mulţi spun că n-au apucat aşa întunecare în veacurile de acum".

“La anul 1867 luna februarie 22 zile, de pe la orele 9 si până la unu după douăsprezece au ţinut clipsis de soare, ajungând soarele a fi ca o jumătate de lună, cu două coarne. Întâiaşi dată au fost cu coarnele spre apus şi în urmă s-au întors cu coarnele spre răsărit, ca făcându-se o întunecime de nouri încât mai mai de când se apropie spre noapte", se arată într-o însemnare pe o carte bisericească de la Sibiu.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model