Cum l-a forţat statul pe un militar-scriitor cunoscut să accepte o lege care pentru alţii este opţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Gheorghiţă Mocanu, fost poliţist, va încasa, de la 1 ianuarie 2016, o pensie mai mică, după ce va intra în vigoare sistemul de pensii militare.

Fost ofiţer de poliţie, în prezent pensionar, vrânceanul Gheorghiţă Mocanu, în vârstă de 53 de ani, este şi om de litere, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A obţinut premiul anului 2006 al Uniunii Scriitorilor din România-Filiala Bacău,pentru debut în proză, cu romanul "Borta", iar de atunci a mai scris încă cinci romane şi proză scurtă.

Recent, vrânceanul s-a adresat Avocatului Poporului din România cu o plângere, în care spune că este forţat să accepte o lege care pentru alţii este opţională. Mocanu a ieşit la pensie, din sistemul public, în anul 2011, iar potrivit Legii 8/2006 mai beneficiază de o indemnizaţie egală cu 50% din pensie pentru că este membru al uniunilor de creaţie, care este plătită de Casa de Pensii.

S-a bucurat de această indemnizaţie timp de patru ani, dar de la 1 ianuarie 2016 va fi văduvit de banii în plus, după ce Guvernul reintroduce pensiile ocupaţionale pentru militari şi poliţişti.

Fără şansa de a alege

„Indemnizaţia stabilită prin Legea 8/2006 era un ajutor pentru membrii uniunilor de creatori, legiuitorul considerând că scriitorul îşi cumpără cărţi cu banii aceştia, pictorul îşi cumpără materialele necesare picturii şi aşa mai departe. Odată cu reintroducerea sistemului de pensii militare, de la 1 ianuarie, nu voi mai avea această indemnizaţie. Problema este că nu mi se dă voie să optez între sistemul militar şi 

sistemul public. Pensia este un drept câştigat, pentru că am o decizie de acordare a acestei indemnizaţii”, spune Gheorghiţă Mocanu, care vrea să contrazică guvernanţii care s-au lăudat că nu vor tăia niciun leu de la pensionari.

În acest răstimp, toate celelelate categorii de pensionari din sistemul public, care au şi calitatea de membru al uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, se vor bucura în continuare de beneficiile legii, indiferent de cuntumul pensiei.

Bărbatul este supărat şi pentru faptul că Legea nr. 223/2015, a pensiilor din sistemul militar, care intră în vigoare la 1 ianuarie are un articol neconstituţional, care spune că persoanele care vor ieşi la pensie după 1 ianuarie 2016 pot opta între vechiul sistem de pensii şi cel militar”, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o discriminare. 

Scriitorul este sceptic că Avocatul Poporului va reuşi să întoarcă situaţia, deşi ca el mai sunt şi alţi creatori din sistemul militar care vor fi vitregiţi de nişte drepturi câştigate prin lege.

Ca absolvent de drept, Gheoghiţă Mocanu este convins că dacă se va adresa instanţei de judecată va câştiga fără doar şi poate, chiar dacă acest lucru va presupune bani şi timp pierdut.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare