Cum explică primarul Focşaniului atacul la Iohannis „neortodoxul“: „Am dorit să spun că din păcate nu avem un preşedinte care să se gândească la popor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul municipiului Focşani a făcut în cadrul unei emisiuni televizate referinţe de ordin religios la adresa preşedintelui Iohannis.

Primarul municipiului Focşani a reacţionat miercuri, în urma articolelor apărute în presă, marţi, după intervenţia sa la postul de televiziune local Atlas TV.

În cadrul acelei emisiuni, edilul l-a găsit vinovat pe preşedintele Iohannis de dezbinarea din ţară, spunând că totul se întâmplă din pricina faptului că şeful statului nu este ortodox.

Primarul Misăilă spune că nu a zis chiar aşa şi că i-au fost scoase cuvintele din context.

“Pentru cei care nu au văzut emisiunea în integralitatea ei, fac precizarea că exprimarea mea a fost următoarea: «Iată că suntem într-o situaţie total neplăcută, să ajungem să avem o guvernare ciuntită şi nici în acest moment să nu avem în două ministere extrem de importante miniştri pe post din considerente mai puţin ortodoxe». Şi aşa cum stim cu totii, cuvântul ortodoxie este de origine greacă, fiind format din orthos şi doxa, adică drept, corect, raţional şi opinie, părere, credinţă, acestea fiind de fapt şi semnificaţiile cuvintelor mele. Iar când am declarat «că nu avem un ortodox care să ne conducă, deşi suntem un popor ortodox», practic am dorit să spun că din păcate nu avem un preşedinte care să se gândească la popor. În aceste condiţii, orice alte interpretări sau deturnări de sensuri nu sunt decât încercări de dezinformare a cetăţenilor şi de introducere pe agenda publică a unor false teme de discuţie“, explică Misăilă reacţia sa.

Ce a spus exact primarul la televizor

Declaraţia completă făcută de edil poate fi urmărite la minutul 34:30

“Din nefericire, în 2018, când ar fi trebuit să serbăm Centenarul Marii Uniri, în loc să fim marcaţi de o unitate şi o solidaritate, aşa cum ar fi în orice popor civilizat, am fost marcaţi numai de momente de dezbinare şi parcă mai mult ca oricând mulţi cetăţeni rău intenţionaţi din afara ţării şi din interiorul ţării, pornind de la cel mai înalt nivel al conducerii acestei ţări, au încercat doar să ne dezbine. Iată că suntem într-o situaţie total neplăcută, să ajungem să avem o guvernare ciuntită şi nici în acest moment să nu avem în două ministere extrem de importante miniştri pe post din considerente mai puţin ortodoxe. Pentru că nu avem un ortodox care să ne conducă, deşi suntem un popor ortodox”, a spus primarul Misăilă la Atlas Tv.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent