Cum au cheltuit autorităţile din Vrancea o avere pentru vizita ţarului Rusiei. Obiectele cumpărate inutil în onoarea sa, puse „spre conservare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţarul Alexandru al II-lea

În timpul Războiului de Independenţă al României, la câteva zile după ce România şi-a dobândit acest statut, ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea, urma să se oprească pentru câteva minute şi pe teritoriul de azi al judeţului Vrancea.

Ţarul mergea să-şi încurajeze trupele pe front, mai ales că în luna aprilie 1877 Imperiul Rus declarase război Imperiului Otoman.

În aceste condiţii, România a pus la dispoziţie teritoriul său trupelor ruseşti aflate în drum spre Turcia. Autorităţile vrâncene au fost informate că în mai 1877 urma să facă un popas în Gara Mărăşeşti ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, motiv potrivit pentru o primire pe măsură, după cum a cerut chiar primul ministru de atunci, Ion C. Brătianu.

Cu această ocazie, a fost probată şi capacitatea autorităţilor judeţene şi locale de a organiza un asemenea moment. A fost întocmit şi un program de primire într-un mod cât mai „strălucitor” pentru ţar, fiind angajate cheltuieli importante pentru o ţară secătuită de război.

„Luaţi măsuri şi concentraţi dorobanţi şi călăraşi pe la fiecare gară. Nu lăsaţi nici un străin, oricine ar fi, în faţa garelor decât numai autorităţile locale şi notabili cunoscuţi personal de dvs. De îndată toţi străinii să-i depărtaţi din prejurul liniei de parcurs din gară. Sunt sigur că apreciaţi îndestul gingăşia situaţiunei ca să mai am nevoe a vă recomanda inteligenţă şi vegherea neadormită şi extraordinară chiar", se arată în documentele păstrate la Arhivele Vrancea.

Cu toate cheltuielile făcute de autorităţi, Alexandru al II-lea nu s-a oprit însă la Mărăşeşti, ci la Buzău, iar tot ceea ce se cumpărase, de la drapele la ecusoane şi torţe, a fost depus într-o magazie a primăriei, „spre conservare”.

Ţarul avea să revină pe aceste meleaguri cu prilejul unei alte călătorii în teatrul de război, iar trenul a oprit de această dată în două gări din fostul judeţ Putna, la Mărăşeşti şi Adjud, unde a avut parte de o primire triumfală.

La Mărăşeşti, fanfara militară adusă de la Focşani a intonat imnul Rusiei şi a înveselit atmosfera iar în Gara Adjud două dintre doamnele de vază ale oraşului i-au oferit buchete de flori şi au ţinut un discurs în onoarea sa în limba franceză.

Alexandru al II-lea Nicolaevici a murit în martie 1881, fiind asasinat de anarhişti.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție