Cum au apărut primele bancnote româneşti, biletele ipotecare. Erau tipărite la Paris, în atelierele Băncii Franţei
0Primele însemne monetare de hârtie româneşti au fost biletele ipotecare, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 de lei, 50 de lei, 100 de lei şi 500 de lei.
După primii ani de domnie ai regelui Carol I, economia românească începea să meargă bine, dar odată cu izbucnirea războiului Ruso-Turc, la care a luat parte şi România, Guvernul Brătianu a dispus să emită bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei.
Pe 4 iunie 1877, proiectul de lege pentru emiterea biletelor ipotecare a fost votat în Senat, iar trei zile mai târziu, în Adunarea Depuaţilor, sub următoarea formulă:
„Ministerul de Finanţe este autorizat a emite bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei. Aceste bilete vor fi la purtător, ele vor avea cursul obligatoriu şi se vor primi în plată de toatre casele publice cu valoarea lor al pari. Ele se vor retrage din circulaţiune într-un timp determinat, când atunci li se vor socoti zece la sută peste valoarea lor nominală”.
Biletele ipotecare au fost emise în bucăţi de 5, 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei, fiind fabricate în aceleaşi condiţii ca şi biletele de bancă, sub controlul Ministerului Finanţelor. Deşi erau lipsite de o garanţie reală lichidă şi nu erau convertibile în aur, aceste hârtii de valoare tipărite la Paris, în atelierele Băncii Franţei, aveau caracter de monedă şi sunt considerate primele bancnote româneşti.
Cum arătau ele
Potrivit descrierii, pe avers si revers bancnotele de 5 şi 10 lei arătau după cum urmează din descrierea Băncii Naţionale: "Biletele de 5 şi 10 lei prezintă pe faţă, în colţurile se sus, două medalioane rotunde, dintre care cel din stânga înfăţişează în filigran de apă capul lui Traian. Pe mdalionul din dreapta sunt înfăţişate semnăturile membrilor din comitetul de emisiune, respectiv ministrul de finanţe I. Câmpineanu şi membrii comitetului biletlor ipotecare, D. Sturdza, C.D.Athanasiu. În stânga, era înfăţişată, sprijinită de soclu, o ţărancă purtând atribute ale agriculturii, de umărul căreia se sprijinea un copil ce cântă la fluier iar în plan secund, coarnele unui plug şi doi copii ce poartă coşuri de fructe. Pe revers, în centru, figura un panou cu un cartuş ce conţinea textul penalităţilor apoi în registrul superior era trecută cifra 5 iar în registrul inferior, stema ţării".
Cu această ocazie, pe lângă seriile de bilete obişnuite, s-au imprimat 48 de exemplare din fiecare tip, nenumerotate şi neînseriate, care erau destinate să servească ca model casierilor pentru a putea constata autenticitatea biletelor care li se prezentau.
Practic, aceste bilete ipotecare au putut circula ca urmare a faptului că în ţară nu exiat o bancă emitentă, dar din momentul în care s-a înfiinţat Banca Naţională a României, în 1880, s-a decis retragerea acestor bilete.
De altfel, una din prevederile legii de înfiinţare a Băncii naţionale era următoarea: „Banca va fi obligată în termen de patru ani cel mult să retragă din circulaţiune biletele ipotecare, emise în virtuta legii din 12 iunie 1877, înlocuindu-le cu bilete de bancă”.
Biletele ipotecare retrase s-au păstrat în casele băncii şi au fost schimbate la paritate, dar înlocuirea lor nu s-a putut face în patru ani, aşa cum cerea legea, ci s-a cerut o prelungire până în anul 1892.
Astfel, în România de până la Marea Unire a urmat o relativă stabilitate monetară, cu câteva mici momente de derută, poate, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor au zguduit destul de bine valoarea leului nostru, dar personajele aflate atunci la butoanele ţării au reuşit să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti. În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict, relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de 10 ori faţă de trecut.