Cum arăta Focşaniul în perioada Unirii Principatelor Române de la 1859, când a fost în miezul evenimentelor
0Un inventariat aflat la Arhivele Statului din Viena, sub titlul Die Stadt Fokschan, 1855, relevă activităţile de cartografie realizate de militarii austrieci care s-au aflat la Focşani în timpul Războiului Crimeii.
Documentul privind Focşaniul în perioada măreţului eveniment istoric de la 1859 a fost studiat de cercetătorul ştiinţífic Dan Dumitru Iacob.
Oraşul Focşani este prezentat detaliat cu câţiva ani înainte de unificarea teritorială şi administrativă din 1862.
„Focşanii sunt, sau, cel puţin, erau pe atunci, un oraş foarte întins şi cu contur neregulat, cu străduţe înguste şi întortocheate, cu numeroase magazine elegante pe ici, pe colo, dar numai de lemn, după moda pur turcească. Prin oraş trece un pârâu, sau, mai degrabă, un canal urât şi foarte murdar, Milcov şi care îl împarte în două părţi inegale – iar pe atunci forma şi graniţa dintre cele două state române, Valahia şi Moldova – partea valahă, mai mică, mai pipernicită, mai întortocheată, mai murdară şi mai săracă iar, pe atunci, ca urmare a războiului încheiat nu demult, arsă şi dărâmată, într-un cuvânt pustiită, şi partea moldovenească, mai primitoare, mai înstărită, cu case mai arătoase numite boiereşti, nobiliare”, scrie Dan Dumitru Iacob despre Focşaniul din perioada Unirii Principatelor Române.
La acea vreme, târgurile Focşaniului aparţineau politic şi administrativ de două Principate Române, Moldova şi Valahia, Focşani-Moldova fiind reşedinţă a judeţului Putna, în vreme ce Focşanii-Munteni era reşedinţă a judeţului Râmnicu Sărat.
La 5 ianuarie 1859, focşănenii l-au ales ca domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza, iar partea munteană a oraşului i-a trimis domnitorului o scrisoare de felicitare: „Corpul Electoral Focşanii Munteni, simţind cu dumneavoastră sentimentele de bucurie pentru norocita alegere a Domnului, vă felicitează strigând: Glorie vouă fraţilor de peste Milcov. Trăiască România Unită!”.
Ulterior, în anul 1860 s-a realizat cea mai complexă hartă a unui teritoriu românesc, Muntenia, unde putem distinge cu lux de amănunte detalii incredibile din oraşul Focşani, la puţin timp de la Mică Unire.
Povestea acestei realizări începe la anul 1860, când lui Szathmári i se comandă planşele pentru o hartă de detaliu a Munteniei, o lucrare necesară şi o premieră românească, după modelul planşelor realizate de ofiţerii cartografi ai armatei austriece.
Lucrarea a mers încet datorită complexităţii ei, aducându-i artistului numeroase reproşuri, însă a fost până la urmă cromolitografiată la o tipografie din Paris, într-o mie de exemplare, sub supervizarea directă a lui Szathmári.
Pe hartă se observă câteva aspecte interesante: traseul vechiului hotar dintre Principate, grădini numeroase de culoare verde intens, deci spaţiu ecologic mult mai întins ca acum, puţine case, linia de telegraf şi de poştă Focşani spre Bucureşti cu bifurcaţia spre Brăila. Se disting Posta Românească pe la fostul Mopaf şi Posta Moldoveneasca cam pe unde este azi Centrul Elena Doamna precum şi Lunca de la Mândreşti, balta de azi.
Despre Focşaniul de atunci a scris şi ofiţerul austriac, de origine cehă, Emanuel Baron Salomon de Friedberg.
Acesta avea misiunea de a cartografia ţinutul întins ce avea ca reper şi punct de plecare Măgura Odobestilor.
Iată câteva pasaje, mai puţin plăcute, care privesc localitatea cea mai importantă vizitată de ofiter, oraşul Focşani: „Casele din mijlocul oraşului la 1856 erau joase şi murdare, în afară de cele boiereşti care aveau o înfăţişare frumoasă. Pavajul uliţelor, acolo unde era infam, iar acolo unde nu era, drumeţul, pe jos, călare sau în căruţa înota în praf şi noroi, pe care numai vântul şi soarele îl usca. Se găseau în Focşani multe biserici, pictate în stil bizantin, dar multe erau vopsite cu var pe dinafară, fapt ce le aducea prejudicii de imagine”
Singura laudă pe care o aduce în însemnările sale se referă la dulceţuri, în special cea de "zarzăre”.
Cartograful a mai remarcat că toată lumea din oraş arunca în mijlocul străzii zoaiele şi gunoaiele. Şi încheie capitolul dedicat Focşaniului cu o constatare severă.
„Acolo unde lucrează Românii pretutindenea e lenevire şi încetineală. În scurt nu ştiu cum să înainteze şi-şi creează totdeauna o oboseală mai mare. De exemplu, la construcţia unei case, aceştia nu ştiu regulile construcţiei, nu au cunoştinţe nici de roabe, nici de cărucioare şi construiesc de obicei astfel de locuinţe fără o temelie solidă”. Observaţiile austriacului erau extrem de pertinente, chiar dacă Focşaniul mai are şi astăzi case construite înainte de anul plimbării sale prin oraş.
Astfel, Muzeul Unirii, clădire construită înainte de 1800, fosta Biblioteca Judeţeană, clădire ce exista la 1848, casa Pruncu din curtea Colegiului „Al. I. Cuza“, ce figura pe o hartă la 1855, şcoala anexa din fata Colegiului „Cuza” sau fosta Şcoală nr 2 de Băieţi, edificata pe la 1845, toate aceste imobile au rezistat.
Vă mai recomandăm: