Cu ce eforturi a fost construită Columna lui Traian, monumentul care descrie pas cu pas războaiele daco-romane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monumentul a fost ridicată din ordinul împăratului Traian şi oferă informaţii impresionante despre strămoşii noştri.

După al doilea război daco-roman din 105-106, care s-a încheiat cu ocuparea Daciei şi transformarea ei în provincie romană, în centrul Imperiului Roman, la Roma, a început un alt război, dar de data aceasta armele care au răsunat au fost uneltele.

Împăratul Traian, biruitor în război şi cu o captură impresionantă estimată la 165.500 kg de aur şi 331 000 kg de argint, a dat ordin să se ridice un forum pentru comemorarea victoriei sale.

Proiectul i-a fost încredinţat vestitului Apollodor din Damasc, un sirian care a adus la roma elemente arhitecturale orientale, pe are le-am îmbinat cum numai el ştia cu arhitectura tradiţională locală.

"Reprezintă o sinteză originală de «orientalism» si «occidentalism» în arta romană. Forul lui Traian ocupă o suprafaţă de 116 x 95 m. Intrarea, situată în partea lui de sud-est, era formată dintr-un arc de triumf, cu o singurä deschidere, închinat împăratului în chiar anul morţii sale 117. Existenţa şi mai cu seamă forma acestui arc ne sunt cunoscute după monedele timpului, căci, din păcate, monumentul nu s-a pästrat, după cum nu s-a păstrat nici statuia ecvestră de bronz aurit a lui Traian, operă probabil a aceluiaşi Apolodor, care se ridica, strălucitoare, în mijlocul pieţei propriu-zise, înconjurate pe trei laturi de un dublu portic", potrivit istoricilor Constantin şi Adrian Daicoviciu.

Columna lui Traian a fost inaugurată la 12 mai 113 este şi astăzi un monument bine păstrat în mijlocul unui câmp de ruine. Pe fusul coloanei, care are o înălţime de aproape 40 de metri, urcă în sprirale imagini cu cele două războaie dacice purtate de Traian, imagini sculptate în relielf. Din acest punct de vedere, coloana este un monument artistic de importanţă şi un izvor de inspiraţie pentru artiştii din perioada următoare.

Practic, în lipsa unor mărturii ale autorilor antici, columna reprezintă şi un preţios izvor asrheologico-turistic din care oricine poate afla istoricul războiaelor dintre daci şi romani.

"Pentru noi românii, Columna Traiani reprezintă mult mai mult. Infăţişând în imagini cucerirea Daciei, premiză a colonizării şi romanizării meleagurilor noastre, ea constituie un original, dar adevărat act de naştere al poporului român. Fusul coloanei se înalţă deasupra unui soclu că latura de 5,48 m, ornamentat cu arme şi insigne «barbare» capturate în timpul războaielor dacice de trupele romane. El e construit din patru rânduri de câte două blocuri mari de piatră. Pe acest soclu se înalţă fusul, compus din 19 tamburi uriaşi din marmură de Carrara. 17 dintre tamburi  sunt împodobiţi cu reliefuri, unul, în formă de cunună de lauri, serveşte drept bază pentru fusul coloanei, alţi doi tamburi slujind în antichitate ca suport pentru statuia împăratului Traian care încununa Columna", explică monumentul cei doi istorici.

Ei susţin că statuia a fost răsturnată în timpul evului mediu, iar în anul 1589 sau 1590 papa Sixtus V a ordonat artistului Fontana să ridice în locul ei statuia apostolului Petru.

Înălţimea totală a Columnei Traiane, fără statuie, este de 39,83 m iar soclul paralelipipedic măsoară 5,37 m, baza în formă de cunună de lauri 1,68 m,  fusul propriu-zis e înalt de 26,62 m, capitelul de 1,48 m, iar cei doi tamburi formând suportul statuii au împreună 4,66 m.

Impresionează baza sculptată, care are o lungime de 200 m iar pe ea sunt reprezentate 124 de episoade din războaiele dacice si peste 2.500 de figuri.

Soclul Columnei e străpuns de o poartă care dă într-un mic vestibul. Din acesta porneşte, spre stânga, un coridor scurt ce se termină într-o încăpere luminată de o deschizătură practicată în zid. Aici a aşezat împăratul  Hadrian, după moartea predecesorului său, urna de aur cu cenuşa acestuia. Din porunca lui Hadrian, coridorul a fost apoi blocat cu un zid de cărămidă. În evul mediu, zidul a fost spart, iar urna de aur furată din camera sepulcralä.

Deasupra porţii ce permite intrarea în soclul Columnei se află înscris un mesaj. "Senatus populus que Romanus Imperatori Caesari Divi Nervae filio Nervae Traiano Augusto Germanico Dacico, pontifici maximo, tribunicia potestate decimum septimum, imperatori sextum, consuli sextum, patri patriae, ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit egestus". În traducere, inscripţia sună astfel: "Senatul  şi Poporul Român au ridicat acest monument împăratului Caesar, fiul lui Nerva cel trecut între zei, Nerva Traian Augustul, învingătorul germanilor, învingătorul dacilor, mare pontif, investit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de şase ori ca imperator (comandant suprem învingător), consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a se arăta cât de înalt era muntele şi locul săpat cu eforturi atât de mari".

"Columna Traiana e un monument al trecutului nostru şi imaginile ei nu pot lipsi dintr-o adevarată şi deplină viziune a acestui trecut", concluzionează Constantin şi Adrian Daicoviciu.

O copie la scară naturală a Columnei lui Traian se află expusă şi la Muzeului Naţional de Istorie a României, graţie eforturilor depuse de istoricul  Emil Panaitescu .Copia a fost finalizătă în anul 1943, din ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, şi respectă proporţiile monumentului.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită