Competiţie de oină mutată în sala de sport din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi pe un teren redus ca dimensiuni, competitorii şi-au pus în valoare calităţile

Jucătorii veniţi din toată ţara la „Cupa Satelor“ au trebuit să joace „indoor“ din cauza vremii proaste. După o lungă perioadă de absenţă din peisajul sportiv al judeţului, tradiţionalul joc de oină a revenit ieri la Focşani, cu o competiţie dedicată echipelor din mediul rural.

Întrecerea, denumită „Cupa Satelor“, ar fi trebuit să se desfăşoare în aer liber, la baza sportivă din comuna Suraia, însă vremea capricioasă i-a obligat pe organizatori să apeleze la o soluţie de compromis. În ultimul moment, întrecerea s-a mutat în sala de sport a Colegiului Economic din Focşani. Regulamentul a fost adaptat.

Veteranii, pe teren


Practic, cele cinci echipe participante, „Biruinţa Gherăeşti“ din Neamţ, „Energia Râmnicelu“ din Buzău, „Victoria Surdila Greci“ din Brăila, „Speranţa Tătaru“ din Brăila şi gazda competiţiei, „Siretul Suraia“, au fost nevoite să-şi restrângă componenţa echipelor, de la 11 jucători la doar şase, cât prevede regulamentul meciurilor în sală.


„La noi, la Suraia, oina a avut o frumoasă tradiţie în urmă cu zeci de ani. Tocmai de aceea am preferat să participăm la competiţie cu o echipă de veterani. Ne pare rău că vremea nu ne-a lăsat să facem competiţia la noi în sat, unde ar fi venit mulţi să vadă cum se joacă oină“, a declarat Vasile Grosu, primarul comunei.

Chiar şi aşa, competitorii şi-au pus în valoare talentul, viteza de reacţie, reflexele rapide în mişcările de autoapărare faţă de loviturile mingii, dar şi precizie în aruncarea şi lovirea mingii cu bastonul, calităţi indispensabile oricărui jucător de oină. „În copilărie, jucam oina după alte reguli decât acum. Astăzi a trebuit să învăţăm din mers. În Vrancea nu avem o asociaţie care să ne reprezinte.O să reînfiinţăm noi un club pentru a putea participa la competiţiile Federaţiei Române de Oină (FRO)“, a spus Costache Bobocea, unul dintre jucătorii din Suraia.

Reactivarea fostelor centre se află şi în agenda preşedintelui FRO, Nicolae Dobre, prezent ieri la Focşani. „Oina a fost un fenomen sportiv la noi, dar din cauza dispariţiei principalilor susţinători ai cluburilor, cum ar fi CAP-urile, IAS-urile, coroborat cu scoaterea oinei din programa de învăţământ, aria sa de răspândire s-a restrâns“, a spus Nicolae Dobre, preşedintele FRO.


Oina revine în şcoli


La sfârşitul lunii septembrie, Federaţia Română de Oină şi Ministerul Educaţiei au semnat un protocol intitulat „Redescoperiţi Oina-parte a identităţii noastre de români“, prin care profesorii de educaţie fizică şi sport vor fi instruiţi pentru a dobândi cunoştinţele necesare practicării oinei. Elevii de gimnaziu şi liceu vor fi iniţiaţi în acest sport şi vor fi organizate competiţii.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model