Cioban din Vrancea, suspect de antrax după ce a mâncat carne de miel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul este cioban şi se află în prezent internat la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, la Secţia de Boli Infecţioase..

Bărbatul s-a simţit rău după ce a mâncat carne de miel provenită de la animalele proprii şi a fost internat de urgenţă la Infecţioase.  

Atât Direcţia de Sănătate publică, cât şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au intrat în alertă şi au luat măsuri în teren.

”Am delimitat zona, astfel încât animalele de la această stână să nu mai intre în contact cu alte animale. Am prelevat probe, inclusiv de la pieile celor doi miei tăiaţi, pe care le-am trimis la laboratorul de specialitate, acreditat, de la Brăila. Am examinat fiecare animal în parte, le-am vaccinat şi am făcut dezinsecţie în spaţiul respectiv. De asemenea, tot laptele recoltat în acest zile va fi incinerat, ca măsură de prevenire. De menţionat că nu s-a înregistrat, în ultimele zile, niciun animal mort în condiţii suspecte. Oricum, aşteptăm rezultatele analizelor de laborator ca să luăm, apoi, şi alte măsuri în consecinţă”, a declarat pentru Vrancea 24 dr. Necula Botezatu, directorul executiv al DSVSA Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Sute de monede antice din aur și argint, descoperite într-o locație secretă
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
LIVE TEXT Ilie Bolojan, la Congresul UDMR: „Partidul a fost și rămâne o punte între România și Ungaria”
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Premiul Nobel pentru Pace 2025 a fost câștigat de Maria Corina Machado, lidera opoziției venezuelene. Ce a spus Comitetul despre așteptările lui Trump
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”