Cine a fost cu adevărat Conu Leonida din operele lui Caragiale. Sora lui a fost căsătorită cu fratele lui Eminescu

Celebrul personaj a fost mai bine de un deceniu primar al oraşului prahovean Mizil şi a avut parte de o moarte tragică.

"Conu Leonida faţă cu reacţiunea" este o comedie a dramaturgului Ion Luca Caragiale. Personajul principal care l-a inspirat însă pe marele Caragiale să scrie această capodoperă a literaturii române a fost însă unul real.

Este vorba despre Leonida Condeescu, fost primar al oraşului Mizil la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, oraş care îi datorează scoaterea din anonimat. Leonida Condeescu s-a născut în anul 1866 şi a avut de mic copil un spirit antreprenorial, moştenit de la tatăl său, care în decursul timpului a deţinut mai multe afaceri locale în zonă.

Membru activ al Partidului Conservator, Leonida a devenit primar al oraşului Mizil la vârsta de 29 de ani, fiind votat de peste 90% din populaţie. Sora lui Leonida, Ana Condescu, a fost căsătorită cu Matei Eminescu, fratele geniului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, care s-a distins în Războiul de Independenţă şi care avea să devină comandant al Companiei a II-a de la Ploieşti.

Scriitorul Ion Luca Caragiale avea pe atunci foarte multe popasuri la Mizil şi s-a împrietenit cu primarul Leonida Condeescu, pe care îl admira pentru tenacitatea sa. Prietenia lor avea să fie materializată şi din punct de vedere cultural, prin construirea unui teatru la Mizil, la care dramaturgul a avut o contribuţie covârşitoare.

Şi-a dorit ca oraşul Mizil să fie capitală de judeţ

De altfel, marele scriitor l-a portretizat în numeroase lucrări pe bunul său prieten.

“Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district deocamdată.
Astfel, odată l-a-ntrebat profesorul la lecţia de geografie:
- Leonido, care e capitala judeţului Buzău?
- Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale.
- Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala judeţului Prahova?
- Mizilul, domnule! a răspuns hotărât junele.
- Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeştii. Dar a judeţului Ialomiţa?
- Mizilul, domnule! a răspuns desperat băiatul.
- Nu-i Mizilul; e Călăraşii... Treci la loc!“,  scria Caragiale în schiţa „O zi solemnă“.

Practic, sub conducerea lui, oraşul s-a bucurat de o dezvoltare pe care nu o cunoscuse până atunci. În calitatea sa de edil care ţine la comunitatea sa, dorinţa lui Leonida Condeescu a fost să vadă oraşul pe care îl conducea capitală de judeţ. El avea şi o teorie prin care visa să se întâmple acest lucru, considerând că Ploieştiul trebuie pedepsit de crimă împotriva unităţii statului, după ce s-a pus la cale lovitura de stat, celebra Republică de la Ploieşti.

Arhivele vremii consemnează că primarul Leonida a luptat din răsputeri pentru a scoate din anonimat oraşul pe care îl conducea. A cerut inclusiv audienţă la Regele Carol I, pentru a-i prezenta programul de dezvoltare al oraşului, cerându-i tribunal, episcopie, liceu, facultate şi, durerea sa cea mare, reşedinţă de judeţ pentru Mizil.

“Rugăm pe majestatea voastră să ni se dea şi nouă ceva din toate astea. Să nu se uite că Mizilul este un oraş care a luat întotdeauna parte cu entuziasm la cele mai mari acte ale istoriei naţionale; este păcat, sire, ca Mizilul să fie astfel persecutat!”, se adresa primarul regelui.

Destin tragic

În anul 1905, Leonida Condeescu a fost diagnosticat cu tulburări psihice şi a fost nevoit să se interneze de mai multe ori în spital. La ultima externare, pe 8 ianuarie 1906, îşi pune capăt zilelor aruncându-se în faţa trenului în gara Mizil, în aceeaşi gară în care în urmă cu mai mulţi ani a avut ideea nebunească de a opri trenul expres Bucureşti-Berlin via Breslau, pentru imprudenţa de a nu face staţie şi la Mizil, moment real, consemnat cu mult umor de Caragiale în schiţa “O zi solemnă”.

“Ce a făcut Leonida Condeescu pentru urbea lui este imposibil de descris pe larg într-un cadru aşa de strâmt. Dorinţa lui fierbinte a fost de a afirma importanţa Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a realiza înflorirea Mizilului. Este Leonida un ambiţios? Da, fără îndoială! zic eu; dar când ambiţiunea nu este egoistă, ci altruistă; când ea s-aprinde pentru binele public, este nobilă şi mai presus de orice laudă”, îl caracteriza Caragiale pe bunul său prieten.