Cele 62 de amendamente la Legea bugetului depuse de deputatul Neagu Murgu, respinse de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Neagu Murgu speră într-o rectificare bugetară

Parlamentarul PP-DD este dezamăgit că nici măcar deputaţii şi senatorii de Vrancea nu au votat pentru proiectele de investiţii depuse pentru dezvoltarea localităţilor din Vrancea.

Deputatul PP-DD de Vrancea, Neagu Murgu, aflat la primul mandat în Parlamentul României, a depus nu mia puţin  de 62 de amendamente la Legea bugetului de stat pe 2013, susţinute în plenul comisiilor de specialitate.

În plenul comisiei de buget, finanţe şi bănci, amendamentele nu au fost admise, invocându-se lipsa fondurilor, iar dezamăgirea deputatului este cu atât mai mare cu cât nici parlamentarii de Vrancea nu au votat pentru proiectele de investiţii depuse pentru dezvoltarea localităţilor din judeţ.

„La întocmirea proiectelor am colaborat cu consilierii partidului şi cu o parte din primarii comunelor din colegiul meu. Dacă în general primarii comunelor s-au arătat interesaţi de susţinerea finanţării unor proiecte, primarii comunelor Pufeşti şi Ţifeşti nu s-au arătat interesaţi să răspundă pozitiv la solicitările repetate de a trimite propuneri”, a precizat deputatul Neagu Murgu.

Cu toate acestea, deputatul spune că în urma discuţiilor purtate între grupurile parlamentare, există promisiunea ca la următoarea rectificare bugetară fiecărui deputat şi senator al PP-DD să i se distribuie suma de 300.000 de lei, pentru proiecte de investiţii.

Bani însă insuficienţi pentru demararea unui proiect la care deputatul Murgu ţine mult, respectiv modernizare străzi, amenajare locuri de parcare, trotuare, locuri de joacă şi spaţii verzi în zona Cartier Str. Garoafei, din Mărăşeşti, proiect estimat la 12 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”