Ce tratamente se foloseau acum 80 de ani pentru combaterea pestei porcine. „Serul se va aplica atât porcilor contaminaţi, cât şi celor primejduiţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combaterea pestei porcine în Revista Stiintelor Veterinare FOTO: Facebook Reclame Vechi Româneşti 1840-1995

În 2017, Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor a oficializat statutul de ţară liberă de pestă porcină  clasică pentru România.

Pesta porcină clasică cauza probleme românilor şi acum un secol. Oficial, în România, primele cazuri de pestă porcină au apărut în anul 1893, când s-a raportat un număr de 5 porci bolnavi.

Evident, ulterior situaţia a evoluat iar producătorii de medicamente au încercat să prevină apariţia bolii cu tratamente din cele mai diferite.

Două reclame la astfel de tratamente, publicate în anul 1940 de Revista Ştiinţelor Veterinare, arată că celebra firmă de medicamente din Germania, Bayer, era prezentă şi pe piaţa românească cu un astfel de tratament.
Reclama face trimitere la combaterea pestei porcine, pentru care concernul farmaceutic oferea ca tratament  serul antipestos şi virusul pestos.

“Serul se va aplica atât porcilor deja contaminaţi cât şi celor primejduiţi; la cei din urmă şi la porcii sănătoşi se poate face o inoculare simultană cu ser şi virus, spre a obţine o imunitate durabilă”, scrie pe prospectul din Revista Stiintelor Veterinare şi publicat de pagina de Facebook "Reclame Vechi Româneşti 1840-1995".

Tratamentul era oferit prin depozitele reprezentanţei generale Beyer din Bucureşti, Chişinău, Timişoara, Iaşi, Cernăuţi,Cluj, Constanţa.

“A nu se face confuzie cu pesta porcină africană, pentru care nu s-a descoperit încă un leac, chiar dacă are simptome asemănătoare. Pentru pesta porcină clasică există vaccin şi în anii trecuţi au fost situaţii când pentru oprirea evoluţiei bolii au fost vaccinaţi toţi porcii. Pe vremea lui Ceauşescu, vaccinarea împotriva virusului pestei porcine era obligatorie, dar după Revoluţie au mai existat doar campanii sporadice”, ne-a declarat un medic veterinar din Vrancea.


Pesta porcină clasică este o boală infecţioasă, extrem de contagioasă, specifică suideelor, caracterizată prin tulburări cardiovasculare, respiratorii, digestive şi prin leziuni de tip hemoragic. Cel mai adesea boala evoluează în forma sa acută, cu rate de morbiditate şi mortalitate ridicate.

Prin răspândirea ei, prin procentul ridicat de morbiditate şi mortalitate, pesta porcină, continuă să rămână, în multe ţări, una dintre cele mai păgubitoare boli a speciei porcine.

România s-a confruntat în anul 2006 cu sute de focare de pestă porcină clasică, în aproape jumătate de ţară.  La vremea respectivă, s-a efectuat vaccinarea contra pestei porcine a tuturor porcilor domestici, indiferent de tipul exploataţiei şi a mistreţilor. De atunci şi până astăzi nu au mai existat cazuri de pestă porcină clasică, dar anul trecut sute de mii de porci din România au fost sacrificaţi din cauza apariţiei pestei porcine africane.

În 2017, după aproape zece ani de măsuri şi planuri de eradicare a pestei porcine, implementate de serviciile veterinare din ţară, Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor a oficializat statutul de ţară liberă de pestă porcină  clasică pentru România.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie