Ce s-a întâmplat la primul conciliu ecumenic de la Niceea. Lovitura cruntă primită de adepţii învăţăturii eretice

În anul 325, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a convocat la Niceea, în Turcia de azi, primul Sinod Ecumenic al bisericii creştine.

Sinodul I Ecumenic s-a deschis oficial pe 20 mai 325 şi a durat două luni. Consiliul, format din 318 Sfinţi Părinţi,  a fost primul care a pus bazele dogmatice şi canonice ale creştinismului, ca răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă, promovată de Arie, preot în Alexandria, de origine libian.

El era adeptul teoriei că Fiul lui Dumnezeu nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, considerându-l o creatură superioară tuturor creaturilor.

Din acest motiv, episcopii s-au întrunit şi au respins condamnând învaţătura lui Arie, ca fiind eretică.
Consiliul a rămas în istorie ca un model privind adoptarea deciziilor majore care privesc dreapta credinţă şi unitatea Bisericii.

De asemenea, cei 318 Sfinţi Părinţi au formulat primele articole ale Simbolului de Credinţă.

Unul dintre rolurilee importante în cadrul acestui prim sinod al lumii creştine l-a avut Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei. El a demonstrat cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar întreit în persoane.

“A luat o cărămidă în mâna stângă şi le-a spus că deşi este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă şi foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii. După aceasta, strângând cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui”, potrivit teologilor.

Se spune că această minune l-a convins pe un filozof, adept al învăţăturii lui Arie, să devină ortodox.

De altfel, Consiliul a stabilit că Arie, împreună cu  Eusebiu de Nicomidia şi Teognis de Niceea să fie exilaţi, ultimii doi fiind printre cei care au refuzat să semneze documentele teologice propuse de proto-ortodocşi. Tot cu acest prilej s-au adoptat şi 20 de canoane importante şi a fost stabilită data celebrării Paştilor, aşa cum este ea şi astăzi.

La Niceea a fost adoptat şi Crezul, cu următorul text: “Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu singurul născut; care este, din esenţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut atât în cer cât şi pe pământ. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât şi s-a întrupat şi s-a făcut om. Şi a pătimit, şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la ceruri; Şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii. Şi în Duhul Sfânt”.

Sfântul Sinod de la Niceea a reprezentat o cotitură în modul în care au fost priviţi creştinii, având în vedere că în trecut ei au fost  crunt persecutaţi. Iar cel mai ardent susţinător al lor a fost însuşi împăratul Constantin cel Mare.