Ce nu au realizat în ani, vor să facă în două luni. Autorităţile locale care au pierdut finanţarea europeană pe proiecte încearcă să se împrumute de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crângul Petreşti a pierdut finanţarea europeană  FOTO: Ştefan Borcea

Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria Focşani şi Primăria Soveja au primit undă verde pentru a contracta împrumuturi de la Finanţe pentru finalizarea unor proiecte cu fonduri europene, după ce nu au fost capabile să folosească toţi banii din proiect.

Aproape cinci milioane de euro au fost pierduţi de administraţiile locale din Vrancea în cadrul proiectelor pentru care au beneficiat de fonduri europene.

Pentru ca primăriile şi Consiliul Judeţean să nu fie obligate să dea înapoi banii investiţi deja în proiecte, există un agrement cu Uniunea Europeană ca proiectele care nu au fost finalizate la 31 decembrie 2015 din bani europeni să poată fi continuate până la 30 iunie 2016, dar din banii beneficiarilor.

Printre proiectele pe care autorităţile încearcă să finalizeze la termenul stabilit se numără cele ale Primăriilor Focşani, Soveja şi Consiliul Judeţean Vrancea, pentru care se doreşte obţinerea unor împrumuturi de la Ministerul Finanţelor, în scopul finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013.

În Monitorul Oficial al României nr.256/06.04.2016 a fost publicat Ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice  şi al ministrului fondurilor europene pentru aprobarea listelor proiectelor finanţate prin Programul operaţional regional 2007 – 2013 şi Programul operaţional sectorial Mediu 2007 - 2013, pentru care unităţile administrativ – teritoriale pot contracta împrumuturile în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013.

“Potrivit actului normativ menţionat, la nivelul judeţului Vrancea au fost aprobate  următoarele proiecte pentru care se pot contracta împrumuturi: modernizare şi extindere spaţii verzi în zona de acţiune sud – est; reabilitare, modernizare, dotare Şcoala nr.3; înfiinţare şi dotare baze de salvamont S+P+E în comuna Nistoreşti şi în comuna Păuleşti şi reabilitare bază salvamont Vila Rucăr din Soveja, judeţul Vrancea; modernizare staţiune turistică comuna Soveja, judeţul Vrancea”, potrivit Administraţiei Finanţelor Publice Vrancea.

Primăriile trebuie să ştie că documentele pentru acordarea împrumutului se depun până la data de 15 mai 2016, inclusiv, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice /administraţiile judeţene ale finanţelor publice, care după verificare le transmit, Ministerului Finanţelor Publice, în atenţia Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.

Cu toate acestea, cel mai slab stadiu de realizare, sub 30%, îl are proiectul de amenajare a Crângului Petreşti, cu o valoare de 23 de milioane de lei, pentru care Consiliul Judeţean Vrancea a prevăzut bani în buget, dar lucrările sunt deocamdată stopate, ca urmare a unui litigiu între constructor şi beneficiar, acesta din urmă reziliind contractul.


 

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort