Ce boli grave pot răspândi ţânţarii. „În cazul reacţiilor extinse, se recomandă consult medical“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înţepătura de ţânţar poate declanşa diverse boli

Înţepăturile nu implică acordarea unui ajutor de urgenţă, dar bolile care se pot declanşa sunt dintre cele mai grave.

Temperaturile ridicate din ultima vreme, venite ca urmare a ploilor aproape zilnice, au favorizat invazia de ţânţari cu care s-a confruntat întreaga ţară.

În ciuda campaniilor de dezinsecţie realizate de autorităţi, fie la sol, fie pe calea aerului, ţânţarii nu au încetat să ne dea târcoale şi să ne ciuruiască, în adevăratul sens al cuvântului.

Din punct de vedere alergologic, este cunoscut faptul că muşcătura de ţânţar produce reacţie alergică imediată.

Persoanele cu risc crescut de reacţii severe la muşcătura de ţânţar sunt atât copiii, cât şi adulţii.

Infecţiile pe care aceştia le transmit sunt deosebit de periculoase, dacă ne referim la virusul West Nile, care a provocat chiar şi decese în ţara nostră.

Febra West Nile se manifestă prin simptome asemănătoare cu cele ale gripei, respectiv febră, dureri de cap, dureri articulare sau musculare, greaţă, vărsături, lipsa poftei de mâncare, stare de epuizare. Dar, şi mai îngrijorător este faptul că anumite tulpini West Nile sunt virulente, iar boala poate evolua până la meningită, encefalită sau meningo-encefalită.

Encefalita virale este iarăşi o boală provocată de înţepătura de ţânţar.Boala debutează brusc, cu febră, alterarea stării generale, cefalee, vărsături. Persoanele care prezintă astfel de simptome trebuie să se prezinte imediat la medic, deoarece boala afectează creierul şi pot rămâne cu sechele grave pentru tot restul vieţii. La scurt timp după primele semne, se instalează sindromul encefalitic caracterizat prin: stare de confuzie;apatie; agitaţie; delir; halucinaţii. Medicii spun că uneori pot apărea convulsii şi pacientul intra în comă la aproximativ două zile de la debut. Formele severe ale encefalitei pot duce la comă sau chiar la deces.

Mai sunt şi alte boli transmise de şânţari, cea mai gravă fiind malaria, dar nu sunt caracteristice ţării noastre.

Cum ne ferim de ciupiturile de ţânţar?

Trebuie să ne ferim de locurile unde proliferează ţânţarii, adică bălţi, lacuri, stufăriş. Oamenii trebuie să poarte pantaloni şi bluze cu mânecă lungă în caz de expunere, să folosească  insecticide recomandate pe haine, corturi, obiecte de camping.

Potrivit specialiştilor, în cazul în care au suspiciuni de îmbolnăvire, oamenii trebuie să meargă imediat la medic .

“Reacţiile locale uşoare nu necesită tratament medicamentos, eventual curăţare cu apă şi săpun. În cazul reacţiilor extinse se recomandă în primul rând consult medical, reacţia alergică putând evolua sever. Dacă apăr dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire, este necesar  să fie apelat un serviciu de urgenţă. În general se administrează antihistaminice nesedative, preparate cu corticosteroizi topic sau oral. În cazul reacţiilor sistemice se efectuează acelaşi tratament ca în orice tip de anafilaxie. Tratamentul cu antibiotice nu se indică în cazul reacţiilor locale extinse care se dezvoltă în primele 24 ore după muşcătură, potrivit medicului Raluca Greblescu, specialist alergolog.

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €