Căsătorii contra cost în foişorul din Grădina Publică. Ce alte locuri vor fi puse la dispoziţie cuplurilor din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foişorul din Grădina Publică

Decizia ar putea fi luată în şedinţa Consiliului Local de vineri, 29 mai, când pe ordinea de zi se va afla un proiect de hotărâre în acest sens.

Petiţia online lansată de furnizorii de servicii din domeniul evenimentelor, cu privire la organizarea căsătoriilor civile în spaţiu deschis, astfel încât să se respecte şi prevederile legale pe perioada pandemiei, pare să aibă succes.

Municipalitatea, prin vocea primarului Cristi Misăilă, a anunţat marţi că se lucrează deja la un proiect de hotărâre prin care oficierea căsătoriilor să poată avea loc în chioşcul central din Grădina Publică dar şi în alte locaţii din oraş.

”Dorim suplimentarea ordinii de zi pentru şedinţa din 29 mai 2020, cu un proiect de hotărâre cu privire la acordarea posibilităţii de a se oficia căsătoriile în foişorul central din Grădina Publică pentru cei care doresc astfel de evenimente în aer liber, cu respectarea condiţiilor de distanţare socială. Pe de altă parte, celor care vor să organizeze acest eveniment într-un spaţiu închis, le vom pune la dispoziţie sala mică din cadrul Ateneului Popular “Maior Gh. Pastia”, ca urmare a faptului că Piaţeta Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” intră în reparaţii şi nu se vor mai putea oficia căsătorii în teatru, după data de 2 iunie 2020”, a declarat într-un comunicat de presă Cristi Misăilă.

Pe lângă locaţiile amintite, cuplurile vor putea solicita oficvierea căsătoriei şi în alte locaţii, în baza unei cereri.

În toate cele trei cazuri, cei care vor dori oficierea căsătoriei într-o locaţie aleasă, alta decât sediul Stării Civile Focşani, vor plăti o taxă, a cărei valoare va fi stabilită de către Consiliul Local al Municipiului Focşani în şedinţa din 29 mai.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie