Care este povestea populară a zilelor săptămânii. De ce acestea sunt mai mult femei decât bărbaţi

Numărul zilelor săptămânii este stabilit încă din vechime, însa alegoria, conţinutul şi fabulaţia lor mitică sunt locale.

Zilele au şi ele sufletul lor, în imaginarul ţărănesc, "sunt aşa, ca nişte făpturi". Cei care au numit primii zilele săptămânii au fost babilonienii, ei inspirându-se în alegerea lor după planetele pe care le vedeau noaptea. Practic, fiecare zi era numită după o planetă: Luni-Luna, Marţi-Marte, Miercuri-Mercur, Joi-Jupiter, Vineri-Venus, Sâmbătă-Saturn, Duminică-Soare.

În funcţie de consideraţia acordată, zilele erau orânduite ca bune şi mai puţin bune.

Legendele noastre populare au mers mai departe şi au categorisit zilele săptămânii în zile femei şi zile bărbat.

“Oamenii pe cari i-a făcut Dumnezeu au început a face la copii şi tot făceau în toată ziua câte unul; aşa a vrut Dumnezeu ca să facă zilele. În ziua întâi a făcut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, bărbat; pe Marţi, bărbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, bărbat, apoi pe Vinerea, femeie, precum şi pe Sâmbăta, ca să aibă oamenii sfinţi zile”, scrie Elena Niculiţă-Voronca în lucrarea „Datinile şi Credinţele poporului român. Adunate şi  aşezate în ordine mitologică”.

Potrivit Calendarului Popular al Românilor, se povesteşte că „Luni” e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor. El ţine “cheia de la cea dintâi poartă a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să mergi”.

Ziua de Marţi e tot bărbat, dar este considerată o zi rea, în care nu-i bine să începi nimic şi nici să pleci la drum. “E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani”.

Despre Miercuri se spune că este femeie, zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului.
Cea de a treia zi bărbat este

Joi, despre care se spune că este o zi norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia Sfântului Neculai.

Ultimele zile ale săptămânii sunt femei. Astfel, vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate şi “stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte”.

Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe această lume. “Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin”.

Duminica este considerată o zi solemnă, cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor. “Se povesteşte că Duminica e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului”, mai arată Calendarului Popular al Românilor.