„Cabinetul Negru“ de la Societatea de Telefoane. Oameni politici de seamă, beneficiari ai secretelor Elenei Lupescu şi Regelui Carol al II-lea
0Documentele vremii arată că de la monarh şi până la miniştri şi alte notabilităţi, toţi au fost interceptaţi şi informaţiile au fost fructificate de către serviciile secrete.
În anul 1930, autorităţile statului român au decis concesionarea serviciilor române de telefonie către societatea americană International Telephone and Telegraph Corporation (ITT). O concesiune care a stârnit controverse în epocă, întinsă pe o durată de 20 de ani, prin care s-a creat Societatea Anonimă Română de Telefoane (SART), cu 90% capital american, dar în al cărui consiliu de administraţie predominau românii.
Interesant este că nu se supuneau acestui contract o serie întreagă de servicii telefonice, destul de importante, precum Ministerul Apărării Naţionale, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Siguranţa Generală a Statului, Regia Autonomă CFR.
“Acestea, cât şi liniile şi aparatele telefonice care aparţineau judeţelor, au rămas mai departe sub supravegherea Regiei Autonome a Poştelor Telegrafelor şi Telefoanelor (PTT) subordonată Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. Concesionarea serviciilor de telefonie către S.U.A. a stârnit protestul unor elemente din conducerea PTT între care şi inginerul Ion Pitulescu care a devenit celebru în istorie şi pentru faptul că, în cadrul instituţiei pe care o conducea, înfiinţase un Cabinet Negru prin care intercepta în special corespondenţa adversarilor Camarilei Regale şi a Elenei Lupescu, amanta lui Carol al II-lea. Conform unui raport din 6 septembrie 1933 adresat ministrului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor de unii funcţionari ai PTT în frunte cu fostul director general Dimitrie Marinescu, o serie de informaţii obţinute de Pitulescu prin structura sa secretă erau furnizate şi fruntaşilor PNL, Nicolae Săveanu şi Nicolae Chirculescu (proveniţi din organizaţia PNL de la Focşani) prin intermediul lui Vasiliu Vasile”, potrivit istoricului Bogdan Constantin Dogaru, cercetător la Arhivele Naţionale.
Într-un raport al Siguranţei Statului, întocmit pe 1 decembrie 1934, se arată că între 22-24 noiembrie 1934 Ion Pitulescu a întocmit câteva rapoarte informative pe care le-a înaintat Elenei Lupescu.
“Dl. Grigore Filipescu şi Virgil Madgearu au devenit duşmanii dv., prin dl. Iuliu Maniu şi constituie noi pivoţi puternici pe cari acesta se sprijină în Ţară pentru distrugerea dv. În ceea ce-l priveşte însă pe Grigore Filipescu, d-sa se deosebeşte de ceilalţi duşmani ai dv. Prin felul de luptă deschisă ce o duce în toate ocaziunile. D-sa a instituit la Palatul Telefoanelor un serviciu de filaj cu ajutorul căruia urmăreşte orice activitate a dv. şi Majestăţii Sale, activitate ce o comunică imediat d-lui Iuliu Maniu şi d-lui Titulescu. E un duşman periculos, care poate fi însă contracarat, datorită luptei deschise ce o practică, se arată în raportul publicat în lucrarea România sub stăpânirea Camarilei Regale (1930-1940), scrisă de Petre Ţurlea.
Un eveniment neaşteptat avea să tulbure afacerea Pitulescu-Lupescu, după ce pe 30 noiembrie 1934 poliţia a descins Societatea Anonimă Română de Telefoane. Un colonel de armată, însoţit de un inspector de poliţie şi alţi 20 de funcţionari ai poştei şi agenţi de poliţie au pătruns în sediu şi s-au interesat de situaţia interceptării convorbirilor telefonice. Şeful de la frecvenţe, chemat de acasă de urgenţă, a spus că interceptările se fac doar la solicitarea Marelui Stat Major sau a Siguranţei Statului.
“Rezultatele descinderii din data de 30 noiembrie 1934 fuseseră consemnate în cele 2 procese-verbale întocmite de cei 2 comisari regali. În opinia subsecretarului de stat din Ministerul de Interne, liberalul Eugen Titeanu, aceste documente constituiau dovada clară că atât la centrala telefonică din Calea Victoriei cât şi la cea din Bulevardul Dacia se practica interceptarea permanentă, completă şi sistematizată a convorbirilor telefonice”, spune Bogdan Constantin Dogaru.
Raportul consemna că la centrala din Calea Victoriei, exista o cameră secretă, la care aveau acces doar angajaţii aleşi special, lucru recunoscut de preşedintele Societăţii de Telefoane, dar că această cameră era folosită pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale persoanelor care ceruseră să fie puse sub control deoarece primiseră ameninţări şi insulte la telefon.
Acest scandal de spionaj a ajuns şi la urechile presei americane, care a declanşat o campanie împotriva regelui Carol al II-lea. Revista Time din New-York consemna, în numărul 26/24 decembrie 1934, următoarele:
“Unul din primele acte ale flecarului şi amorosului Carol al II-lea, după lovitura ce l-a făcut rege, a fost să ordone înlăturarea firului telefonic particular care lega budoarul Reginei Mame, flecara şi amoroasa Regină Maria, cu măsuţa de noapte a favoritului ei, Prinţul Barbu Ştirbey (Time, 23 iunie 1930). De atunci România n-a mai cunoscut alt scandal telefonic până la cel de săptămâna trecută. Pe neaşteptate Poliţia Secretă a Regelui a tăbărât asupra managerului Geoffrey Ogilwie şi asupra altor persoane oficiale americane de la Societatea de Telefoane (…) Şuera ministrul de Interne, d-l Eugen Titeanu: «Se interceptează conversaţiile telefonice ! La locuinţa d-lui Ogilwie s-au găsit aparate de interceptare. Ei au ascultat chiar conversaţiile particulare ale Majestăţei Sale !»”
Cu toate acestea, controlul Casei Regale asupra Cabinetului Negru a fost întărit în primăvara lui 1935 prin numirea unui om de încredere al regelui Carol al II-lea, Eugeniu Buchman. Acţiunile de poliţie politică au continuat, fiind ascultate convorbirile telefonice ale miniştrilor, controlată corespondenţa liderilor de partide.