Buget dublu pentru parangheliile de Zilele Municipiului Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zilele Focşaniului vor avea loc în iulie

Aleşii municipali au aprobat ieri alocarea a 350.000 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate zilelor oraşului, deşi proiectul iniţial prevedea alocarea a 150.000 de lei.

În anul 2011, municipalitatea a alocat pentru Zilele Focşaniului suma de 60.000 de lei, în anul 2012 suma alocată a crescut la 160.000 de lei iar în 2013 bugetul dedicat evenimentelor care vor avea loc în perioada 4-7 iulie se ridică la exorbitanta sumă de 350.000 de lei.

Proiectul iniţial prevedea ca manifestările din acest an să coste 150.000 de lei, însă înainte de şedinţa de consiliu local liderul grupului USL, Cătălin Vrabie, a venit cu un amendament de majorare a sumei cu încă 200.000 de lei, ceea ce înseamnă că autorităţile iau în calcul şi organizarea unor „paranghelii” cu ocazia celor trei zile de sărbătoare la Focşani, prilej de câştigat bani pentru artişti şi cei care promovează evenimentul.

Alesul local nu a prezentat însă şi un deviz al chletuielilor care se vor face cu această ocazie.

Mai puteţi citi:

Cei cinci artişti care au cântat la Focşani de Ziua Europei au primit pentru prestaţia lor 43.000 de euro

De Zilele Focşaniului populaţia are parte de tenis şi muzică de cameră


 

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi