Bucureştenii ajută cu bani un sat din Vrancea afectat de inundaţii. Ce sumă va primi localitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutorul dat localităţii vrâncene va fi utilizat pentru repararea a două drumuri comunale şi a digului de protecţie.


Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în unanimitate, în şedinţa de joi, utilizarea sumei de 150.000 de lei pentru repararea infrastructurii din satul Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, judeţul Vrancea,  afectată de inundaţiile de la sfârşitul  lunii iunie 2018.

Este vorba despre repararea a două drumuri comunale (unul de 300 ml, celălalt de 400 ml) din această localitate precum şi repararea digului de protecţie pe o lungime de 800 ml. Acestea au avut de suferit de pe urma ploilor torenţiale, furtunilor şi inundaţilor care au avut loc în perioada 29 iunie–1 iulie.

"Este un gest firesc de solidaritate umană şi naţională cu oamenii dintr-o comună grav lovită de intemperii. Ori de câte ori ni se va cere ajutorul în asemenea situaţii, vom face tot ceea ce putem pentru a contribui la intrarea în normalitate a vieţii românilor afectaţi de calamităţi", afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Ajutorul financiar a fost acordat la solicitarea primarului Comunei Tătăranu şi va fi alocat din fondul de rezervă bugetară constituit la dispoziţia Consiliului Local Sector 1.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie