Biblioteca Judeţeană "Duiliu Zamfirescu" din Focşani îşi întâmpină cititorii cu peste 700 de titluri noi de carte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este deviza pe care bibliotecarii au împrumutat-o de la un utilizator, pentru a-i îndemna pe micii şi marii cititori să beneficieze, cu încredere, de serviciile pe care le oferă Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea la toate secţiile sale.

Acum, când mai sunt câteva zile până la începerea anului şcolar, biblioteca este alături de copiii şi tinerii deja înscrişi, sau de cei care-i vor păşi pentru prima dată treptele, oferind acestora multe cărţi şi servicii noi.

Astfel, după ce biblioteca a organizat în această vară peste 10 tipuri de cursuri adresate tinerilor şi celorlalte categorii de public şi a continuat cluburile de vară organizate pentru copii, după ce a invitat publicul iubitor de lectură şi film în Grădina Publică la Biblioteca de vacanţă, a venit rândul colecţiilor şi rafturilor de bibliotecă să-i întâmpine pe utilizatorii curioşi, cu peste 2000 de volume noi, reprezentând 710 titluri din literatura română, universală, ori din alte domenii, achiziţionate numai în această vacanţă.

De asemenea, utilizatorii care vor vizita sediul central din Str. Mihail Kogălniceanu Nr. 13, vor putea beneficia, gratuit, pe lângă împrumutul cărţilor la domiciliu, lectura periodicelor, consultarea legislaţiei, a bazei de date a bibliotecii şi accesarea internetului şi de permise noi de intrare, tip card. Acestea vor fi eliberate la început utilizatorilor nou înscrişi, urmând ca serviciul să se extindă şi la celelalte categorii de public.

Secţia pentru Copii şi Tineret “Oana Diana Renea” a pregătit pentru micuţii cititori  titluri noi şi atractive,  iar cei care au fost fideli în  timpul vacanţei de vară vor fi premiaţi cu rechizite şi cărţi.

Programul Biblioteca dăruieşte va continua la toate secţiile bibliotecii oferind, gratuit, noilor înscrişi câte o carte, pentru a menţine interesul pentru lectură şi pentru promovarea cărţii, în sens larg.

Reamintim că înscrierea la bibliotecă este gratuită  pentru orice locuitor din judeţul Vrancea şi se face  în baza cărţii de identitate. De asemenea,  sunt puse la dispoziţia utilizatorilor o serie de  servicii gratuit: eliberare permis, împrumut la domiciliu/sală lectură, împrumut interbibliotecar, rezervări de carte/prelungiri termene de împrumut prin telefon sau e-mail (cititori@bjvrancea.ro ) , acces la programul de legislaţie LEX EXPERT, acces la Internet în sălile multimedia şi la catalogul on line al bibliotecii (www.bjvrancea.ro ) iar Centrul de formare al bibliotecii oferă în continuare, posibilitatea de a urma diverse cursuri de formare.

"Pentru noi este o bucurie mereu înnoită să trăim emoţiile începutului de an şcolar, alături de elevii înscrişi la bibliotecă şi nu numai. Echipa Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea urează mult succes în noul an şcolar, cu rezultate deosebite preşcolarilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice", au precizat bibliotecaruii vrânceni.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”