Bătaie între zilieri la o fermă din Odobeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre bărbaţii "aburiţi" a ajuns în spital

Doi bărbaţi care veniseră la fermă la culesul viei s-au îmbătat şi s-au luat la bătaie, unul dintre aceştia ajungând la spital cu un traumatism cranio-cerebral.

Politistii au fost sesizaţi ieri despre faptul că în cadrul Fermei nr. 3, aparţinând unei societăţi viti-vinicole, situată pe raza oraşului Odobeşti, au sosit pentru a participa la cules de struguri mai multe persoane. Printre acestea se aflau C. Ion,de 43 ani, din comuna Păstraveni, judeţul Neamţ şi M. Stelică, de 41 ani, din oraşul Boldeşti-Scăieni, judeţul Prahova, care se cunoşteau de mai mult timp.

„Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cei doi a avut loc o altercaţie, împrejurare în care C. Ion l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe M. Stelică. Acesta fiind şi în stare de ebrietate s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de pardoseala din ciment a camerei unde locuiau, suferind un traumatism cranio-cerebral. Victima a fost internată la Spitalul Judeţean Sf. Pantelimon Focşani în stare comatoasă, ulterior fiind transferat la Spitalul judeţean Ploieşti", se arată în comunicatul de presă al IPJ Vrancea.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”