Bărbat fără picioare, umilit de autorităţile din Vrancea. El şi-a pus în vânzare proteza de picior să poată plăti impozitul de care ar trebui să fie scutit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi legea scuteşte persoanele cu dizabilităţi de la plata impozitelor şi taxelor, bărbatul a primit acasă înştiinţare de la Primăria Mărăşeşti prin care i se comunică că are de plată pentru acest an 1500 de lei.

Constantin Costea, în vârstă de 54 de ani, este un fost cadru militar care în urmă cu două decenii a fost diagnosticat cu o formă severă de arterită, boală care a evoluat şi  a condus în final la amputarea ambelor picioare.

De parcă acest lucru nu ar fi de ajuns, bărbatul, care potrivit legii beneficiază de facilităţi acordate de stat persoanelor în situaţia lui, s-a trezit zilele trecute cu o notificare din partea Primăriei oraşului Mărăşeşti, acolo unde locuieşte, cum că este bun de plată cu aproape 1500 de lei la bugetul local, sumă care reprezintă taxe şi impozite.

Cea mai mare sumă, 1080 de lei, o reprezintă impozitul pe maşină, un autoturism adaptat pentru nevoile sale, de persoană cu handicap. Dezamăgit de această situaţie, s-a adresat Primăriei.

“Şefa serviciului impozite mi-a spus sec: <<Guvernul este de vină, pe noi nu ne interesează, îţi punem poprire pe pensie>>. Păi spui că sunt scutit, dar îmi trimiţi hârtie că trebuie să plătesc. De doi ani nu a bătut nimeni la poartă, să mă întrebe dacă mai trăiesc. An de an trebuie să duc certificatul medical la Serviciul Social”, spune Constantin Costea.

Revoltat că nu a găsit înţelegere nici la Primărie, bărbatul a pus un anunţ pe pagina sa de Facebook în care a scris:  "Îmi VÂND piciorul drept pentru a putea achita impozitul impus (contrar legilor in vigoare) de mini GUVERNUL Oraşului Mărăsesti, jud. Vrancea,  pe casa şi maşina handicapatului (subsemnatul). Va rog să mă ajutaţi şi să distribuiţi ”.

Constantin Costea spune că prin acest gest a vrut doar să tragă un semnal de alarmă a ceea ce se întâmplă în oraşul Mărăşeşti, unde funcţionarii interpretează legea în defavoarea persoanelor cu handicap.

“M-am interesat şi în alte oraşe din ţară şi nicăieri nu am auzit ca cineva în situaţia mea să fie pus să plătească impozite”, spune Constantin Costea.

Potrivit notificării trimise de Primăria Mărăşeşti lui Constantin Costa, se arată că în conformitate cu HG 159/2016, punctul (102’), în aplicarea prevederilor  art 469 din codul fiscal,” în cazul mijloacelor de transport aflate în coproprietate, scutirea de impozite pe mijloc de transport se acordă corespunzător cotei-părţi din dreptul de proprietate asupra respectivului mijloc de transport”.

Aceasta este doar o interpretare făcută de funcţionari, cum recunosc cei de la Primăria Mărăşeşti.

“Interpretarea a fost că mijlocul de transport a fost dobândit în timpul căsătoriei şi este bun comun. Este posibil să fie greşită interpretarea noastră”, admit cei de la Primăria Mărăşeşti.

Cazul este însă nerezolvat şi a fost sesizată şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

Iulia Prunilă Negoiţă, care scrie pentru un blog care prezintă cazurile persoanelor cu dizabilităţi, cum este şi ea, solicită autorităţilor din Mărăşeşti să se aplece mai mult asupra legii şi să respecte drepturile persoanelor aflate în situaţia lui Constantin Costea.

“Singura bucurie a domnului Costea este să mai iasă din curte cu maşina dar autorităţile locale s-au gandit probabil că nu o merită nici pe aceasta şi astfel au hotărat că în acest an să-i încalce drepturile pe care i le conferă certificatul ce-l încadrează în gradul grav de handicap, punandu-l să plătească impozit pe maşina al cărui proprietar este dar şi pe locuinţa pe care o împarte cu soţia, după ce în ultimii doi ani fusese scutit de plata impozitului pe automobil.
Domnul Costea nu vrea mila nimănui, vrea doar să i se respecte drepturile oferite persoanelor aflate în dificultate. Din păcate, autorităţile locale din oraşul Mărăşeşti au uitat că sunt plătite din banii locuitorilor pentru a fi in slujba acestora şi nu pentru ai îngenunchia cand viaţa deja i-a pus la grea încercare", scrie Iuliana Prunilă-Negoiţă.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete