Banii pentru dezvoltarea Focşaniului, folosiţi a doua oară în acest an pentru salariile angajaţilor Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani

Edilii din Focşani vor folosi excedentul bugetar de anul trecut, ca urmare a nerealizării unor investiţii, pentru plata salariilor funcţionarilor din instituţiile subordonate Primăriei Focşani.

Încă de la începutul anului 2018, Primăria Focşani şi-a proiectat un buget de salarii cu mult sub necesar, de numai 65%, după ce veniturile angajaţilor proprii şi din instituţiile subordonate s-au dublat sau chiar triplat.

Prin urmare, soluţia pentru întregirea salariilor o reprezintă banii pentru investiţii rezultaţi din excedentul anului trecut, care a fost în sumă de 45,6 milioane de lei.

În şedinţa de joi a aleşilor locali, primarul Cristi Misăilă propune ca 6,5 milioane de lei din banii pentru asfaltarea străzilor sau alte posibile lucrări de investiţii să fie luaţi din secţiunea de dezvoltare şi să fie duşi la finanţarea cheltuielilor cu personalul, după ce a făcut acelaşi lucru şi în luna aprilie, când a folosit 4,275 de milioane de lei de la investiţii pentru plata salariilor funcţionarilor pe care îi conduce.

Astfel, din excedent vor primi bani Poliţia Locală-1,826 milioane de ei, Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice-2,348 milioane de lei, Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară-1,325 milioane de lei, Serviciul Public de Creşe-483.000 de lei, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă-6.000 de lei, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor-526.000 de lei, Teatrul Municipal Focşani-182.000 de lei, Ateneul Popular-196.000 de lei şi CSM Focşani 2007-264.000 de lei.

Având în vedere că la începutul anului, după adoptarea Legii Bugetului, Primăria mai avea nevoie de 17 milioane de lei pentru plata salariilor, iar până în prezent din excedentul pe anul 2017 s-au folosit aproape 11 miioane de lei în acest scop, este de aşteptat ca spre sfârşitul anului să se aprobe o nouă repartizare din excedentul pe anul trecut pentru mulţumirea salariaţilor din instituţiile subordonate Primăriei.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”