Autorităţile din Vrancea pregătesc un nou spital pentru bolnavii de COVID-19. Ce cazuri sunt tratate în unitatea sanitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Această măsură a fost dispusă la nivelul Spitalului de Urgenţă „Sf Pantelimon” Focşani de către managerul militar, care asigură interimatul la conducerea spitalului.

În vreme ce la nivel naţional autorităţile anunţă că începând cu 15 mai se va trece, gradual, odată cu încetarea stării de urgenţă, la măsuri de relaxare, oficialii din sănătate de la Vrancea se pregătesc de ceea ce este mai rău.

Astfel, după ce la Spitalul de Urgenţă din Focşani sunt trataţi bolnavi infectaţi cu coronavirus, iar Spitalul Municipal din Adjud este unitate suport Covid-19, un alt spital din Vrancea va fi pregătit să găzduiască bolnavi infectaţi cu viruslul care a declanşat pandemia mondială.

Este vorba despre Spitalul Orăşenesc din Panciu, identificat ca spaţiu „tampon” destinat persoanelor confirmate pozitiv cu virusul COVID-19, dar asimptomatici, care au nevoie de o îngrijire uşoară, nu neapărat de tratament specific. 

În acest sens, şefii Prefecturii Vrancea şi Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea au mers la Panciu pentru a purta discuţii cu managerul unităţii medicale, acesta arătându-se deschis la propunere.

Această măsură a fost luată la nivelul Spitalului de Urgenţă „Sf Pantelimon” Focşani de către  doctorul-colonel Alexandru Keresztes, cel care asigură interimatul la conducerea instituţiei.

“Suntem preocupaţi nu doar de starea de sănătate fizică a oamenilor, cât şi de crearea unui confort psihic celor care suferă în această perioadă din cauza infectării cu COVID-19”, a declarat prefectul Gheorghiţă Berbece despre soluţia găsită.

Vrancea are până la această dată 380 de persoane infectate cu noul coronavirus. Din păcate, 20 de persoane au murit. În spitalele de la Focşani şi Adjud se află internaţi 241 de pacienţi, dintre care trei la secţia ATI (2 Focşani, 1 Adjud). Marţi, 5 mai, mumărul persoanelor vindecate ajunsese la 83.

Mai multe pentru tine:
Zelenski anunță succese semnificative ale loviturilor ucrainene pe teritoriul Rusiei. Drona Flamingo și racheta Neptun, folosite în tandem
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Primarul Slatinei, limbaj suburban în timpul unei ședințe a Consiliului Local: „Mă, să mori tu?!” Ce l-a înfuriat pe edil
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda