Apartament vândut de edili cu 1.800 euro asistentei-şpăgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuinţa este într-un bloc dintr-o zonă ultracentrală, unde cel mai ieftin apartament ajunge la 37.000 de euro.

Vânzarea a fost perfectată anul acesta în luna martie, locuinţa fiind înstrăinată din fondul locativ al Primăriei Focşani, într-o zonă ultracentrală, unde cel mai ieftin apartament nu coboară sub 37.000 de euro.
Apartamentul dat cu 1.800 de euro a ajuns la  o asistentă de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Vrancea. Geta Dumitru l-a cumpărat în rate din fondul locativ al Primăriei. Situat la etajul 2 într-un imobil cu patru etaje, dotat cu centrală termică şi într-o zonă ultracentrală, apartamentul costă la valoarea pieţei peste 40.000 de euro. Contractul de vânzare s-a semnat pe 29 martie 2011.

Asistenta a fost arestată cu aproape două luni în urmă pentru trafic de influenţă, după ce procurorii au găsit în vestiarul ei mai multe documente necesare pentru întocmirea unor dosare de pensionare anticipată şi pe caz de boală. În acelaşi timp, sute de cereri din partea unor persoane care nu au locuinţă zac pe masa primarului fără şanse de rezolvare.

Afacere la preţ de criză cu girul edililor focşăneni

Un anunţ de genul „Vând apartament două camere, cu centrală termică, ultracentral, în apropriere de Primărie, cu 1.800 euro“ te-ar face să crezi că s-a greşit la tipar preţul de vânzare. La Focşani, o astfel de tranzacţie chiar a avut loc. Nu în perioada anilor ’90, când nici nu exista moneda euro, ci chiar în luna martie a acestui an. Fericitul proprietar este asistenta de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Vrancea arestată în urmă cu două luni pentru trafic de influenţă.

Acte rezolvate în trei zile
Vânzarea nu s-a făcut prin anunţ publicitar, ci din fondul locativ de stat, administrat de Primăria Focşani, care a evaluat acest apartament la 7.000 de lei, echivalentul sumei de 1.800 de euro. Conform documentelor, pe 25 martie, asistenta Geta Dumitru depunea documentele pentru a cumpăra apartamentul situat în strada Vămii, nr. 5, bl. 20, ap. 32, aflat în  zona 1A, la doi paşi de sediul Primăriei. În trei zile, cererea asistentei era şi avizată, evaluarea apartamentului realizată şi contractul încheiat. Pe documentele de evaluare şi pe referatul întocmit apar semnăturile şefei Serviciului Locativ, Cristina Costin, dar şi ale unei alte angajate, Gabriela Stegărescu, nimeni alta decât soţia şefului de la Biroul Rutier Focşani.

„Cererea s-a soluţionat rapid, ca şi alte solicitări de acest gen, pentru că avem nevoie de bani la bugetul local. Evaluarea s-a făcut pe modelul de calcul folosit până acum, nu este nimic ilegal. Anul acesta am mai avut şi alte dosare, ultima vânzare am făcut-o chiar săptămâna trecută, pe strada Mărăşeşti. Doamna Dumitru avea o solicitare depusă de mai mult timp şi se afla pe o listă de aşteptare, iar în momentul în care am evacuat locatarul din acel apartament s-a şi formulat cererea de vânzare. Nu înţeleg de ce trebuie să vi să pară ceva suspect şi ce anume insinuaţi ca fiind în neregulă“, a declarat Cristina Costin.

Apartamentul este situat într-o zonă în care, conform estimărilor agenţilor imobiliari, chiar şi în condiţiile actualei crize, s-ar vinde cu cel puţin 37.000 de euro. Un oficial din Primărie, care a dorit să rămână anonim spune că, în mod normal, înstrăinarea unei locuinţe din fondul locativ se poate face doar pe baza unui proiect de hotărâre de Consiliu Local.

„Nu pot să îmi dau seama cum s-a putut vinde acest apartament, mai ales la această sumă, când noi avem atât de multă nevoie de venituri la bugetul local. Probabil că prin ocolirea cu mare băgare de seamă a procedurii legale. Dacă cineva este vinovat, va răspunde“, ne-a precizat oficialul municipalităţii.

Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani".

Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele