Apă infestată cu fecale la staţiile care alimentează zona de nord a Focşaniului. Conducerea CUP spune că apa respectivă nu a ajuns la robinetele oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sanitare au descoperit această situaţie în urma testării probelor de apă de la nişte rezervoare care alimentează o parte din locuinţele din Focşani. Firma furnizoare de apă potabilă susţine că a oprit alimentarea oraşului de la acele rezervoare până la remedierea situaţiei însă nu a informat consumatorii despre pericolele la care au fost supuşi timp de mai multe zile.

Compania de Utilităţi Publice Focşani deţine rezervoare şi o staţie de clorinare la circa 30 de km de Focşani. De aici, sunt alimentate mai multe blocuri, case şi instituţii din zona de nord a oraşului. În luna aprilie, testele efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea au scos la iveală prezenţa unor germeni patogeni şi bacterii în apa furnizată de la rezervoarele respective. Adică apa era infestată cu materii fecale.

„Analizele de laborator prezentate de CUP către Direcţia de Sănătate Publică, conform programului de monitorizare a calităţii apei, au scos în evidenţă  prezenţa germenilor patogeni în bazinele de înmagazinare a apei aferente staţiei Babele 1 şi 2. Măsurile imediate de urgenţe am fost să informăm CUP şi am dispus măsuri, respectiv depistarea cauzei, măsuri corective de urgenţă aplicate în aceeaşi zi, repetarea analizelor de laborator şi informarea consumatorilor despre situaţia în cauză”, a declarat dr. Cătălin Graur, director DSP Vrancea.

În urma acestor rezultate, autorităţile sanitare au cerut oprirea furnizării apei şi igienizarea perimetrelor, bazinelor şi conductelor prin care apa ajunge la focşăneni. Pericolele consumului de apă infestată cu materii fecale sunt destul de grave.

„Pericolul este major, în sensul că pot apărea epidemii de tip hidric, cu manifestări diareice, enterite, multiple afecţiuni ale sistemului digestiv”, mai spune dr. Cătălin Graur.

De cealaltă parte, conducerea Companiei de Utilităţi Publice minimalizează situaţia şi nu consideră că ar fi pus în pericol sănătatea consumatorilor.

Nici măcar nu a considerat necesară informarea populaţiei cu privire la calitatea apei de la robinet.
Reprezentanţii societăţii spun că bazinele respective se află într-un program de modernizare şi susţin că apa infestată nu ar fi ajuns la robinetele populaţiei.

„Suntem în perioada de verificare, punct cu punct, pe zone, a acestor potenţiale suspiciuni de contaminare. Deocamdată cercetăm. Apa nu era furnizată, pentru că rezervoarele erau într-un program de igienizare. DSP ne-a transmis că sunt acele probleme, în urma analizelor depuse de noi, le-am verificat în două locuri, chiar şi la Buzău şi ne-au spus să luăm măsuri”, a precizat Gheorghe Vasilescu, manager Compania de Utilităţi Publice Focşani.

Deşi se lucrează de aproape două luni la remedierea situaţiei, conducerea susţine că nu s-a descoperit sursa contaminării apei cu materii fecale. În zona bazinelor există mai multe vile şi pensiuni care folosesc fose septice.

Beneficiarii nu ştiu ce să creadă însă nu se încred în asigurările date de autorităţi că totul ar fi în regulă. Mulţi dintre ei nu beau apă de la robinet.

„Eu am centrală, am filtre şi vine nisip. Nu am băut niciodată apă de la chiuvetă, beau doar apă plată”, ne-a spus o focşăneancă din zona de Nord a oraşului.

Bazinele respective sunt vechi de circa 100 de ani dar în stare bună de funcţionare. Deocamdată, autorităţile se feresc să emită concluzii cu privire la sursa de infestare a apei cu materii fecale.


 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată