Angajaţii societăţii de termoficare, fără salarii de două luni. ENET este în colaps

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate speranţele sunt legate de o eventuală rectificare a bugetului local, astfel încât societatea să obţină ceva bani în contul subvenţiei.

ENET Focşani se află într-o situaţie aproape  fără ieşire. Lăsată de furnizorul de gaze fără combustibilul necesar funcţionării centralei, din cauza datoriilor de peste 14,5 milioane de lei, lucru care afectează de două săptămâni populaţia oraşului, nevoită să se spele la lighean, societatea de termoficare are acum datorii şi faţă de proprii angajaţi.

De aproape două luni, cei 300 de angajaţi nu şi-au mai primit salariile, iar oamenii au ajuns la limita răbdării.

"În fiecare zi ne întrebăm unul pe altul dacă s-a mai aflat ceva de salariile noastre. Trei colegi s-au dus deja să se angajeze la spital, pentru că erau libere acolo nişte posturi la centrala termică. Nimeni nu ştie nimic, suntem disperaţi", ne-a spus un muncitor de la ENET.

Conducerea societăţii ridică din umeri şi stă cu mâna întinsă la Primărie şi la Guvern, în speranţa că se vor obţine ceva fonduri în contul subvenţiei, dar nu ştie ce este prioritar: salariile angajaţilor sau plata datoriei către furnizorul de gaze, mai ales că se apropie sezonul rece şi există posibilitatea ca după apa caldă să lipsească şi căldura în apartamentele racordate la sistemul centralizat.

Între timp, ENET a amânat şi încărcarea instalaţiilor cu apă, aşa cum se face în fiecare an înainte de venirea sezonului rece, pentru că acest lucru presupune încălzirea apei, adică agentul termic, ceea ce este imposibil la această oră.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”