Alba-neagra cu aparatul de testare Covid-19 cumpărat de Consiliul Judeţean Vrancea. Ar fi trebuit să funcţioneze din 25 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aparatul de testare Real Time PCR ar fi trebuit să fie pus în funcţiune din data de 25 mai, însă lucrurile s-au schimbat în ultimul moment.

Cel de-al doilea aparat de testare Real Time PCR din Vrancea, achiziţionat de Consiliul Judeţean pentru Spitalul de Urgenţă "Sf. Pantelimon", zace şi în prezent în laboratorul BK din cadrul secţiei de Pneumologie, acolo unde a fost instalat în urmă cu două săptămâni. Deşi trebuia pus în funcţiune de pe data de 25 mai, aşa cum s-a lăudat conducerea spitalului, ulterior lucrurile s-au complicat.

Asta din cauză că Consiliul Judeţean Vrancea a notificat direcţiunea spitalului că trebuie să mute aparatul din acea secţie,  întrucât imobilul va intra în reabilitare, într-un proiect cu fonduri europene.

Prin urmare, e nevoie de un alt spaţiu care să asigure circuitele necesare. Astfel, s-a făcut solicitare către Direcţia de Sănătate Publică Vrancea.

"Îl vom pune în funcţiune, dar mai durează puţin. Am primit răspunsul la solicitarea care am făcut-o către DSP, astfel că s-a identificat un spaţiu în sediul Direcţiei de Sănătate Publică. Acel spaţiu este autorizat şi după ce vom convoca consiliul de administraţie vom lua decizia de a muta aparatul", ne-a declarat Codruţa Neagu, managerul interimar al Spitalului de Urgenţă.

Între timp, testarea vrâncenilor simptomatici se efectuează cu aparatul Reat Team PCR al DSP, care a realizat de la începutul pandemiei peste 3.800 de teste. Reprezentanţii DSP Vrancea spun că Vrancea se află pe locul 17 în ţară la numărul de teste efectuate.

“De precizat că numărul de teste nu corespunde numărului de persoane testate. În medie, pentru o persoană confirmată cu coronavirus se efectuează trei teste. Specialiştii din cadrul DSP Vrancea lucrează în continuare la capacitate maximă, cu stocul de kituri asigurat în permanenţă. Chiar dacă se constată o curbă descendentă a cazurilor pozitive, acest fapt nu a însemnat o relaxare pentru medicii şi asistenţii aflaţi în linia întâi în combaterea răspândirii noului coronavirus COVID-19”, potrivit DSP Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”