Actul de importanţă capitală fără de care unirea tuturor românilor n-ar fi fost posibilă. Regele Ferdinand: „Un vis frumos s-a înfăptuit“

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a votat în favoarea Unirii Basarabiei cu România. Practic, la acel moment s-a întâmplat o reparaţie istorică, urmată mai târziu, în noiembrie, de unirea Bucovinei cu România şi încheiată cu 1 decembrie, prin unirea Transilvaniei, Banatului şi Crişanei cu România.

România a marcat sâmbătă, 1 decembrie, Centenarul Marii Uniri de la 1918, cea mai mare sărbătoare a românilor din toate timpurile. 

Un alt eveniment istoric de importanţă majoră, fără de care actul unirii tuturor românilor nu ar fi avut aceeaşi valoare s-a produs însă cu 8 luni înainte de 1 decembrie 1918, când la Chişinău, pe 27 martie, Sfatul Ţării a votat în favoarea Unirii Basarabiei cu România, provincie românească ruptă din trupul vechii Moldove de către ruşi în anul 1812, un act de reparaţie istorică, urmată mai târziu, în noiembrie, cu unirea Bucovinei şi încheiată cu 1 decembrie, prin unirea Transilvaniei, Banatului şi Crişanei cu România.

Ce s-a întâmplat la 27 martie 1918 a fost speculat la maximum de autorităţile din România şi cele de peste Prut, deşi contextul istoric era unul dificil.

Momentul a fost surprins de focşăneanul Mihail Hanga, prezent la şedinţa solemnă.

"În Sala Eparhia se ţinea şedinţa Sfatului Ţării, şedinţa solemnă pentru proclamarea Unirei. N-am avut fericirea să asist de la început. Am pătruns în timpul şedinţei. Nu se poate descrie ce se petrece acolo. Era o atmosferă care te făcea să simţi măreţia momentului. Discuţii înflăcărate, până la cel mai înalt şi cald patriotism. Într-o atmosferă de înălţare sufletească, s-a proclamat Unirea. Es din adunare profund impresionat. În stradă întâlnesc iar trupele noastre, în muzici şi drapele, iar pe edificiile publice văd fâlfâind măreţ tricolorul românesc. Unirea era pecetluită!", a rămas consemnat în presă.

Practic, România ieşise şifonată din Primul Război Mondial, în ciuda victoriilor de la Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz. Guvernul legitim al ţării, regele Ferdinand şi familia sa, dar şi Parlamentul se refugiase în Moldova, la Iaşi, iar la Bucureşti a fost instalat guvernul colaboraţionist condus de Alexandru Marghiloman, un rival al primului ministru legitim Ionel Brătianu, având în vedere că acesta din urmă s-a îndrăgostit de soţia lui marghiloman şi a luat-o ulterior şi de nevastă.

Marghiloman a acceptat să devină prim-ministru într-un moment foarte dificil, în primăvara lui 1918, când, abandonată de principalul aliat din zonă, Rusia bolşevică, România a trebuit să accepte o pace nefavorabilă cu Puterile Centrale.

De asemenea, în provinciile ruseşti domina anarhia, pe fondul revoluţiei bolşevice iar Ucraina devenise între timp republică. După exemplul Ucrainei, Sfatul Ţării de la Chişinău a dat o Declaraţie prin care proclama Basarabia „Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare şi neatârnată“, iar la începutul lui ianuarie 1918 Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, proclamă independenţa Basarabiei.

Tot în luna ianuarie 1918, Alexandru Marghiloman a trimis trupe române la Chişinău pentru a stabiliza fosta gubernie ţaristă.

Pe 27 martie, Sfatul Ţării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declaraţia Sfatului Ţării menţionând că: "Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România".

Actul a fost primit cu mare entuziasm de participanţi, iar după proclamarea Unirii actorii principali ai momentului istoric au mers la Catedrala din Chişinău, unde s-a oficiat un serviciu religios.

Regele Ferdinand avea să se declare extrem de satisfăcut prin realizarea acestui act istoric important.
„Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o mângâiere, să văd – după o sută de ani – pe fraţii noştri basarabeni revenind la Patria Mamă“, scria suveranul României într-un text telegrafiat către Sfatul Ţării de la Chişinău.

Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand şi publicat în Monitorul Oficial din 10 aprilie 1918.
Sfatul Ţării urma să ducă la bun sfârşit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecţiuni de guvernul român. Totodată, Basarabia avea să rămână autonomă, cu propriul său organ legislativ iar Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de deputaţi proporţional cu populaţia regiunii.