A murit strivit de o maşină în timp ce se afla la furat
0Evenimentul s-a întâmplat azi noapte, între localităţile Dumbrăveni şi Căiata, victima aflându-se împreună cu alte două persoane la furat de lucernă.
Un bărbat din comuna Gugeşti a sesizat că în jurul orelor 23.00, a surprins la furat de lucernă de pe terenul proprietate personală situat pe marginea D N 2 N, între com.Dumbrăveni şi Caiata, două persoane cu o căruţă. În timp ce le urmărea a surprins şi a accidentat cu autoturismul o a treia persoană care se ascundea sub lucernă, provocând decesul acesteia.
Cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanei decedate, stabilirea împrejurărilor comiterii faptei şi luarea măsurilor legale.
Cadavrul a fost transportat la S.M.L Vrancea în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "ucidere din culpă".
Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!