A murit primarul comunei Vizantea Livezi, Fănică Ciubotaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul a suferit în urmă cu trei săptămâni o intervenţie chirurgicală, după  o hemoragie internă gastrică. Fănică Ciubotaru a murit la Spitalul Floreasca.

Primarul comunei Vizantea Livezi, Fănică Ciubotaru, a murit astăzi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma unor complicaţii după o operaţie efectuată la Focşani.

Acum câteva zila a ajuns la Bucureşti, la Spitalul Floreasca, dar a făcut peritonită şi elterior septicemie.

Edilul avea 57 de ani.

„Este o pierdere foarte grea pentru noi toţi, iar eu personal am pierdut un prieten. Nici acum nu îmi vine să cred că vorbesc de Fănică Ciobotaru la trecut. Am pierdut un bun coleg, un prieten, un om iubit de toţi liberalii vrânceni şi de toată comunitatea pe care o conducea cu pricepere de mulţi ani. Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească”, Nini Săpunaru, copreşedinte PNL Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, găsită moartă în camera de gardă. Avea doar 37 de ani
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Lupta disperată a unei ursoaice cu capul blocat într-un butoi și atacată de câini: ce s-a întâmplat cu animalul