70 de camere de supraveghere montate pe străzi veghează la liniştea locuitorilor din Panciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul Panciu

Primăria oraşului a finalizat în aceste zile un proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare de 2.066.439 de lei.

Investiţia, gândită pentru siguranţa cetăţenilor oraşului Panciu, a avut ca scop asigurarea ordinii publice şi prevenirea distrugerilor de pe domeniul public al oraşului.

Practic, proiectul se referă la realizarea unui sistem de supraveghere a spaţiilor publice aglomerate, compus din 70 camere de supraveghere şi, respectiv, 3 panouri de informare publică, incluzând toate echipamentele adiţionale necesare, precum şi dintr-o campanie de promovare, care a inclus mai multe acţiuni desfăşurate la nivelul comunităţii locale.

Viceprimarul Iulian Nica a precizat că, prin implementarea proiectului, au fost îndeplinite şi obiectivele sociale ale Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, oraşul Panciu devenind un centru urban atractiv, apt să-şi îndeplinească funcţiile urbane, cu legături intense cu arealele înconjurătoare.

„Astăzi, când finalizăm această investiţie, suntem mândri că, prin intermediul ei, oraşul Panciu se înscrie în rândul oraşelor civilizate din România şi din lume care beneficiază de un sistem de supraveghere video modern, dotat cu echipamente de ultimă generaţie”, a declarat viceprimarul oraşului Panciu, Iulian Nica.

Mai puteţi citi:

Primăria Panciu se împrumută de 20 de milioane de lei

Primăria Panciu, deszăpezire de 165.000 de lei pe drumurile din oraş

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare