16 întreprinderi şi 88 de manageri au beneficiat de Programul de Formare, Consultanţă si Asistenţă, finanţat cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Regiunea de Sud Est au fost derulate mai multe proiecte

„Întreprinderile româneşti în contextul schimbării“ este un proiect finanţat cu bani europeni destinat adaptării mediului de afaceri la noile condiţii economice.

Fundaţia Corona din Iaşi, în parteneriat cu Roda Business Consulting SRL din Bucureşti şi Centrul de Afaceri Master din Deva, implementează începând cu data de 2 decembrie 2010 proiectul strategic cu titlul „Întreprinderile româneşti în contextul schimbării“ - Program de Formare, Consultanţă şi Asistenţă a întreprinderilor pentru promovarea adaptabilităţii şi introducerea de noi soluţii organizatorice (FCA).

Proiectul, derulat pe o perioadă de 3 ani, este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” - Domeniul major de intervenţie 3.2. „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”.

Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunatăţirea adaptabilităţii întreprinderilor româneşti la condiţiile socio-economice în schimbare în vederea creşterii capacităţii interne a firmelor de dezvoltare a resurselor umane proprii şi introducerii de noi forme organizatorice.

În proiect a fost dezvoltat si implementat un program integrat de consultanţă, formare şi asistenţă  adresat întreprinderilor pregătite, capabile şi adaptabile în scopul creşterii eficienţei prin dezvoltarea capacităţii de adaptare şi (re)organizare internă a acestora funcţie de cerinţele contextului socio-economic actual.

La nivelul Regiunii Sud Est, pe parcursul anilor 2012 – 2013, au beneficiat de serviciile de consultanţă şi instruire incluse în Programul de Formare, Consultanţă si Asistenţă un număr de 16 întreprinderi şi 88 de manageri. Consultanţa, modulele de pregătire şi cursurile adaptate necesităţilor întreprinderilor şi managerilor vor contribui pe termen mediu si lung la adoptarea unor sisteme moderne de îmbunătăţire a managementului, productivităţii, flexibilităţii şi competitivităţii întreprinderilor din grupul ţintă al proiectului.

Mai multe informaţii legate de acţiunile proiectului pot fi obţinute la adresa www.asistentaafaceri.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort