Visul teribil avut de tatăl doljencei care a murit în Italia, cu o noapte înainte de cutremur: „Era tristă, plângea!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelia Daogaru a murit alături de soţul său

Aurelia Daogaru, în vârstă de 34 de ani, din comuna doljeană Piscu Sadovei, şi-a pierdut viaţa alături de soţul său în cutremurul din Italia. Tatăl oltencei a povestit, pentru „Adevărul”, că a visat, cu o seară înainte de tragedie, că fiica sa va avea un mare necaz.

Aurelia Daogaru şi soţul ei, Fabio Graziano, şi-au pierdut viaţa în cutremurul din Italia, în timp ce fiul lor de 9 nouă ani a fost salvat. Femeia era plecată de 12 ani din România şi era căsătorită cu italianul Fabio Graziano. Tatăl Aureliei a povestit, cu lacrimi în ochi, pentru „Adevărul”, că a avut un vis care a prevestit tragedia.

„Am visat-o că stătea pe o bancă, în faţa mea, iar eu vorbeam cu ea. Era foarte tristă, plângea. Mi-a părut aşa rău de ea şi am întrebat-o: «Mă, fată, tu unde te duci acum? N-ai găsit şi tu aici, în Românnia, să stai? Te-ai dus acolo, în Italia, să stai? Dimineaţă, am simţit că se întâmplă ceva rău şi am sunat-o pe fosta soţie. A doua zi am aflat că Aurelia şi soţul ei au murit. Nu îmi vine să cred că nu o să o mai văd niciodată! Nu am avut bani să plec şi eu în Italia. Îmi doream să îmi iau rămas-bun de la ea“, a povestit Daniel Daogaru, tatăl Aureliei Daogaru.

Tatăl Aureliei Daogaru a visat cu o seară înainte de tragedie, că fiica sa va avea un mare necaz

Mama Aureliei şi fratele acesteia au plecat în Italia imediat cum au aflat ce s-a întâmplat. „Acum, viaţa mea e terminată. Voi fi un mort viu. Cine mă cunoaste ştie ca nu pot face rău, că nu pot omorî nici muştele, că dau de mâncare la câini pe drum. Atunci. de ce viaţa mă pedepseşte atât de rău? Cinci oameni dragi mie au murit în şase luni. Cum mai pot trai aşa? Încerc să fiu puternică, pentru nepotul meu, imi voi concentra toată viaţa asupra lui“, a scris Mariana Voinea, mama Aureliei pe pagina persoană de Facebook.

„Un blestem s-a abătut asupra lor”

Tragedia din familia doljencei moarte în urma cutremurului din Italia este cu atât mai mare cu cât un frate vitreg, luat în plasament, s-a sinucis anul trecut, în decembrie, de dorul mamei adoptive, dar şi din cauză că se simţea singur. La şase luni de la acestă tragedie, au murit şi bunicii Aureliei. Rudele şi prietenii vorbesc de un blestem care s-a abătut asupra familiei. „Mariana este distrusă şi a plecat în Italia imediat ce a aflat de nenorocire. În nici un an, a îngropat cinci persoane. Nicu a fost primul, s-a sinucis, după aceea au murit bunicii, iar acum Aurelia şi soţul ei. Chiar nu ştiu ce să mai cred. Parcă un blestem s-a abătut asupra lor. Este o mare tragedie pentru această familie. Prin prea multe încercări a trebuit să treacă mama Aureliei“, a povestit Irina Ştefu, prietena cea mai bună a Marianei Voinea.

Aurelia Daogaru a murit alături de soţul său în urma cutremurului din Italia

 

Aurelia Daogaru a fost acasă, în comuna doljeană Piscu Sadovei, în urmă cu aproximativ trei săptămâni. A venit însoţită de fiul său, iar împreună au trait cea mai frumoasă vacanţă în România. „S-au plimbat împreună peste tot. Parcă au presimţit că o să se întâmple o nenorocire. Aurelia, Fabio şi copilul erau o familie legată. Se citea pe chipul lor că erau fericiţi împreună. Nu îmi vine să cred că au murit. Băieţelul a reuşit să scape, însă am auzit că este internat într-un spital din Italia şi a suferit un şoc. Eu am aflat doar că a căzut casa pe ei, iar totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă şi nu au mai putut să iasă din casă“, a spus Stela Voinea, mătuşa Aureliei Daogaru.

Românca şi soţul său vor fi înmormântaţi împreună în Italia. „Am aflat de la nepoată, care este în Italia, că Aurelia va fi înmormântată acolo, alături de soţul său. Noi o aşteptam acasă cu toţii, ca să ne luăm rămas-bun de la ea. Am aflat că băieţelul a avut zile şi a scăpat, pentru că în noaptea în care a avut loc cutremurul a dormit cu un prieten care a venit în vizită şi a reuşit să îl scoată afară. Pentru noi, Aurelia era un exemplu. A plecat de tânără în Italia şi a reuşit să îşi facă o familie frumoasă şi un rost în viaţă. Toţi trei erau extrem de fericiţi, iar de fiecare data când veneau în vacanţă la Piscu Sadovei erau entuziasmaţi“, a spus Radu Mitic, un vecin al familiei, din comuna doljeană.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul