VIDEO Percheziţii la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale care îi aparţine lui Cristi Borcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Percheziţii la firma Transpeco Logistics&Distribution care îi aparţine lui Cristi Borcea. 12 persoane au fost aduse la audieri în urma descinderilor care au avut loc ieri în cinci judeţe.

Percheziţiile s-aue defăşurat  la sediile unor societăţi comerciale, puncte de lucru ale acestora, domiciliile sau reşedinţele unor persoane fizice în vederea identificării unor mijloace materiale de probă, documente sau bunuri ce au făcut obiectul unor infracţiuni de furt. „În vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri şi sume de bani: 8 tone combustibil, 11000 euro, 101.000 lei, dar şi unităţi  PC şi o armă deţinută ilegal. De asemenea, la sediul unităţii de poliţie au fost indisponibilizate trei autovehicule cu privire la care s-a stabilit că au fost folosite la transportul şi comercializarea produselor petroliere“, a spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

VIDEO

Oamenii legii au efectuat peste 40 de percheziţii domiciliare în cinci judeţe


Oamenii legii au efectuat 19 percheziţii au loc în judeţul  Dolj, 21 în judeţul Argeş, alte 2 în judeţele Mehedinţi şi Olt şi una în judeţul Dâmboviţa.Descinderile au avut loc la firma

Percheziţii la firma Transpeco Logistics&Distribution. Societatea îi aparţine lui Cristi Borcea. Suspecţii sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent