VIDEO / Gală K1 la Craiova: Florin Boboc şi-a alergat adversarul în ring până l-a făcut KO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Studenţilor din Craiova a fost în haine de sărbătoare în cele opt meciuri de kickboxing şi în cel de arte marţiale mixte (MMA). În cel mai aşteptat duel al serii, craioveanul Florin Boboc l-a învins prin KO tehnic pe Ionuţ Buigu, din Târgu-Jiu.

Pentru Florin Boboc, primul meci de acasă la arte marţiale mixte (MMA) a avut un succes deosebit şi a fost ovaţionat de întreaga sală.

Sportivul craiovean a început în forţă disputa, adversarul său fugind pur şi simplu prin ring pentru a scăpa de lovituri. În a doua serie de pumni, Ionuţ Buigu a cedat şi a pierdut prin KO.

Asta a fost tactica mea, să termin partida cât mai repede. Publicul a fost fantastic şi m-a purtat spre o victorie pe care o aşteptam“, a spus Florin Boboc imediat după gală.

Ionuţ Atodiresei, Mihăiţă Golescu, Eduard Eremia şi Mişa Balukov au fost printre invitaţii speciali, primul dintre ei arbitrând câteva întâlniri ale galei.

Promotorul Eduard Irimia a fost mulţumit de modul în care a fost organizat acest eveniment şi a dezvăluit că în Bănie vor mai fi gale mult mai puternice. „Când va fi gata Sala Polivalentă vom putea programa în Craiova gale la nivel mult mai ridicat. Mi-au plăcut patru meciuri din această seară, care s-au ridicat la un nivel destul de ridicat“, a afirmat Eduard Irimia.

Celelate rezultate înregistrate aseară (câştigătorii sunt subliniaţi):

 Alexandru Bujor (Târgu Jiu) - Enzo Mincă (Power Gym Craiova)

Marian Şerban (Power Gym Craiova) - Vladimir Casoinic (Knock Down Timişoara) - egal

Centura România - Serbia: Adrian Mitu (Knock Down Timişoara) - Gojko Vukovic (Ronin Gym Serbia)

Sebastian Horeică (Scorpions Iaşi) - Bogdan Stoica (Respect Gym Bucureşti)

Marian Iordan (Respect Gym - Bucureşti) - Octavian Catrinoiu - K.O.

Alexandru Ciolacu (Respect Gym Bacău) - Sorin Vesa (Respect Gym Oradea)

Claudiu Bădoi (Respect Gym Bucureşti) - Ionuţ Gelep (CS Chimia Râmnicu Vâlcea)

Bojan Velickovic (Serbia) - Daniel Banu (Respect Gym Bucureşti) - K.O.

Vezi VIDEO cu victoria lui Florin Boboc

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”