VIDEO Elevă legată la mâini de către dirigintă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luiza Cosmei, elevă în clasa a V-a la Şcoala Numărul 7 Nicolae Titulescu din Caracal, susţine că a fost legată de mâini de diriginta ei, în timpul orei de informatică.

Fetiţa în vârstă de 11 ani povesteşte că a trecut printr-o mare ruşine. După ce a fost legată, colegii de clasă au bajocorit-o. „Doamna dirigintă le-a spus să nu îmi dea drumul şi să mă lase aşa până la terminarea orelor. Am încercat să scap, însă nu am reuşit. Au fost clipe de groază pentru mine“, a povestit Luiza.

Mama fetei legată cu mâinile la spate

„Am legat-o ca să nu chiulească“. Este explicaţia unei profesoare de informatică din Caracal, care şi-a legat o elevă chiar în timpul orelor de curs.

Diriginta care a legat-o şi directorul şcolii

Carmen Matei, diriginta elevei, recunoaşte că a legat-o de mâini, însă spune că nu a vrut să îi facă niciun rău.

Diriginta arată clasa unde învaţă eleva

„Este un copil-problemă. Am încercat să o conving să nu îşi mai bată colegii şi să nu mai chiulească de la ore. Din momentul în care am legat-o de mâini şi până a plecat acasă au trecut câteva ore bune. Îmi pare rău că am căzut în plasa ei, eu, o femeie la 55 de ani. Am vrut doar să o ajut , iar de fiecare dată am discutat cu ea şi am încercat să o aduc pe drumul cel bun. Voi suporta consecinţele“, a spus profesoara Carmen Matei.

Eleva în vârstă de 11 ani, din Caracal, care a fost legată cu mâinile la spate de către diriginta sa, a fost mutată de către părinţi de la şcoala în care studia la o altă unitate de învăţământ, fata începând, totodată, şedinţe de psihoterapie.

Liceul din Caracal unde învaţă fata

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort